Connect with us

Teroarea în care trăiesc românii din Anglia: „I-am auzit pe vecini. Vor să-mi dea foc la casă că sunt imigrant”

Violențele fără precedent iau amploare în Marea Britanie. Românii care locuiesc acolo se tem să mai iasă pe stradă și să vorbească românește.

Oamenii au semnalat problemele și pe rețelele sociale și cred că ar putea deveni ușor și ei victime ale protestatarilor anti-migranți. Revolta a izbucnit după ce în urmă cu aproximativ o săptămână, trei fetițe au fost ucise într-un atac pus pe seama unui imigrant islamist radical. 

Românii au semnalat pericolele și pe paginile de socializare și susțin că inclusiv magazinele românești au fost distruse de protestatari.

În alte zone, grădinițele și-au redus programul de funcționare, iar unii angajatori le-au cerut salariaților să evite deplasările seara. Deocamdată, ministerul român de Externe nu a primit informații despre situații speciale în care să fi fost implicați romani, în Marea Britanie.

Marea Britanie este acaparată de violențe fără precedent de aproximativ o săptămână. Extremiștii de dreapta pun la cale vânători de migranți pe rețelele de socializare care sunt invadate de mesaje rasiste și apel la răscoală.

„I-am auzit pe vecini vorbind. Vor să-mi dea foc la casă că sunt imigrant” 

O româncă stabilită în Marea Britanie a împărtășit pe rețelele de socializare neliniștea și frica pe care le trăiește din cauza protestelor violente anti imigranți care au loc în ultimele zile. 

„Dacă tot se vorbește despre imigranți, am zis să fac acest clip să vă povestesc ce mi s-a întâmplat astă noapte la ora 03.00.

Dormeam liniștită, când deodată am început să aud voci și nu știam ce se întâmplă. Fereastra mea era deschisă și vecinii mei, casă în casă cu mine, aveau o discuție destul de aprinsă. Am scos capul pe geam să văd ce se întâmplă, iar unul dintre ei a spus destul de clar vezi fereastra aia deschisă, arătând spre geamul casei mele.

Acolo vom trimite un fireball (o minge de foc, trad.), așa s-au exprimat. Dacă nu funcționează asta, vom pune o dronă ca să-i dăm foc la casă pentru că este imigrantă în Anglia. Și acolo sunt niște cuvinte urâte, nu vreau să le spun aici pentru că o să-mi dea video jos de pe TikTok.

Deci acum, clar, stau și mă gândesc și mi-e frică că ei poate să-mi dea foc la casă oricând pentru că sunt imigrant aici.

Am anunțat poliția și urmează să-i investigheze, dar asta nu înseamnă că ei vor acționa, ținând cont că sunt atâtea multe revolte în Anglia și totuși poliția nu face nimic. Ne-au anunțat doar să stăm în case”, a povestit românca. 

@alinamunteanu2501 #imigrant #dangerous ♬ sunet original – Alina Munteanu

Facebook