Se pregătește terenul pentru legalizarea eutanasiei în România? Doctorul care „eliberează” un loc la ATI este salvator sau criminal? Dilema psihiatrului Gabriel Diaconu, consilier onorific al ministrului Alexandru Rafila

Cazul morților subite de la spitalul „Sf. Pantelimon” din Capitală, în urma căruia două doctorițe au fost arestate preventiv pentru omor calificat, a declanșat ample dezbateri în spațiul public privind starea sistemului de sănătate din România.

Însă, în premieră, se discută despre „justificarea” unor astfel de cazuri, deschizându-se astfel calea spre o temă de maximă importanță, anume legalizarea eutanasiei în România. Reamintim că o dezbatere pe această temă a fost lansată, recent, în Franța, președintele Emmanuel Macron prezentând euthanasia ca fiind „un ajutor pentru a muri”.

Cazul spitalului „Sf. Pantelimon”

Managerul spitalului „Sf. Pantelimon”, Bogdan Socea, a spus răspicat că un pacient de la ATI „reprezintă un deficit bugetar pentru spital”, după cum a relatat RostOnline.

„Erau cred doi pacienţi în aşteptare în UPU, dar nimic nu ar justifica o astfel de atitudine”, a subliniat Bogdan Socea.

Consilierul lui Rafila: „Să ții o secție ATI ca salon de paliație contrazice însăși menirea terapiei intensive”!

Într-o postare pe Facebook, psihiatrul Gabriel Diaconu, consilier onorific al ministrului Alexandru Rafila,  arată că „indicatorii de mortalitate per ATI nu sunt secreți, astfel că nu e nicio diferență între performanța pe protocoale între Pantelimon, Floreasca sau Municipal.”

Mai mult, dr. Gabriel Diaconu subliniază că „să ții o secție ATI ca salon de paliație contrazice însăși menirea terapiei intensive”.

„Câtă vreme ai – ipotetic – toate paturile din ATI blocate, și ai cazuri cu șanse mai bune de supraviețuire în UPU care nu pot fi transferate, este un gest compasionat să curmi suferința unui bolnav cu șanse minime de supraviețuire ca să faci loc altuia care poate va trăi? Asta s-a întâmplat, dacă asta s-a întâmplat, acolo?”, se întreabă dr. Gabriel Diaconu.

Redăm integral postarea psihiatrului Gabriel Diaconu:

„Ce are, ce n-are sens, în scandalul de la spitalul Sf. Pantelimon.

Continui să îmi mențin părerea că în scandalul de la spitalul Sf. Pantelimon, unde mai mulți medici sunt acuzați c-ar fi scăzut intenționat medicația unor pacienți terminali cu scopul de-a precipita decesul, nu reflectă neapărat adevărul, deci ne uităm la anatomia unei mistificări.

Într-o mișcare îndrăzneață, procurorii au reținut astăzi trei persoane, două doctorițe și-o asistentă medicală. Comunicatul oficial menționează că, după expertiza tehnică a aparatelor, au putut identifica o persoană unde această manevră a fost făcută în mod deliberat.

Concomitent, înregistrări remise presei în ultimele luni coroborează acest scenariu, dar și propunerea că posibil zeci (!) de alți pacienți ar fi fost lăsați să moară prin lipsirea de medicație, ceea ce ar echivala nu doar cu un omor în serie, dar și o formă de complicitate agravantă până la nivelul managementului.

Procurorii ar fi obținut, la perchezițiile de dimineață, material probator suplimentar care ar explica decizia de arestare.

Justiția de presă nu e justiție, cât o formă de justițiarism. Așa cum există acuzare, există și apărare. Fie orice persoană acuzată, până nu e emisă o sentință judecătorească motivată, definitivă, irevocabilă, prezumția nevinovăției este regula și nu excepția.

Secția de ATI este un loc unde se duce ultima luptă cu moartea. Sunt, indubitabil, oameni care au trăit pentru că au ajuns în ATI la spitalul Sf. Pantelimon. Procurorii spun că sunt niște oameni care au murit pentru că au fost omorâți de doctori la spitalul Sf. Pantelimon.

Întrebarea e ”de ce”? Cui prodest? Câtă vreme ai – ipotetic – toate paturile din ATI blocate, și ai cazuri cu șanse mai bune de supraviețuire în UPU care nu pot fi transferate, este un gest compasionat să curmi suferința unui bolnav cu șanse minime de supraviețuire ca să faci loc altuia care poate va trăi? Asta s-a întâmplat, dacă asta s-a întâmplat, acolo?

Tehnic vorbind, acolo unde discutăm copaci, nu pădure, procurorii pronunță termenul care dă frisoane pe spinare: omor cu premeditare. Dar același diavol stă în detalii, și de bună seamă rămân lucruri de descris, explorat și expertizat până la momentul trimiterii în judecată a persoanelor astăzi reținute. Și multe, multe întrebări.

Au fost situații în lume, în pandemia de COVID, când medicii au lăsat pacienți să moară în pace, acolo unde ventilația mecanică violentă ajungea să le rupă, la propriu, plămânii uzi de pneumonie. Au fost situații când, cu acordul familiei, persoana a fost ținută pe minim suport, mai degrabă decât să îi fie stimulat medicamentos aparatul cord-pulmon, acolo unde nu se mai înregistra activitate cerebrală.

Și au fost și situații, dacă tot a fost azi înmormântarea lui Nicu Covaci, de la Phoenix, în care secția de terapie intensivă a făcut exclusiv paliație.

Mulți medici au explicat, în lunile acestea, realitatea că medicamentul folosit, noradrenalina, nu este unul salvator de viață, este doar parte a unui complex de proceduri și intervenții avansate care susțin viața. Este un vasopresor, susține tensiunea arterială, ajută mușchiul inimii să bată (mai) competent, dar (doar) pe termen relativ scurt.

Da, procurorii propun că, în cazul de la Sf. Pantelimon, intenția medicilor a fost criminală. Dacă beneficiul secundar – să zicem – era să doarmă garda liniștită, vorbim de o situație extremă, care cere un maxim de pedeapsă. Sau dacă beneficiul secundar ar fi fost un alt fel de folos, bunăoară alt pacient care să fie prioritizat pe patul eliberat. E o altă situație nemernică.

Dar să ții o secție ATI ca salon de paliație contrazice însăși menirea ”terapiei intensive”.

Înainte de-a cimenta teama infamă de Sf. Pantelimon, trebuie insistat că, anual. spitalul ăsta vede zeci de mii de pacienți. Trebuie observat că indicatorii de mortalitate per ATI nu sunt secreți, astfel că nu e nicio diferență între performanța pe protocoale între Pantelimon, Floreasca, sau Municipal.

Procurorii spun o narațiune folosind anumită optică, probatoriu, și caută să-și dovedească teza. Fără conceptul de ”audiatur altera pars”, adică cealaltă parte a adevărului juridic, cel unde persoana acuzată își expune punctul de vedere, nu ne aflăm în fața unui proces, sau judecată, corecte.

Există o întrebare căreia procurorii nu-i pot răspunde:

Dacă ești copilul pacientului care moare în ATI, susținut în viață (doar) de noradrenalină, dar jos în UPU e părintele unui copil care nu poate urca pe ATI pentru că nu sunt paturi, acolo unde asta i-ar salva viața, ai accepta trocul?

Dar dacă doctorul face trocul ăsta, e salvator sau criminal?”