Green Deal-ul din agricultură, în linie dreaptă! Directiva UE privind reducerea emisiilor din ferme a intrat în vigoare
Directiva UE privind reducerea emisiilor din sectorul industrial și din fermele a intrat în vigoare, duminică, 4 august, a anunțat Comisia Europeană.
Statele membre au la dispoziție mai puțin de 2 ani, mai exact 22 de luni, pentru a transpune în legislația națională prevederile europene.
Noua directivă a fost aprobată de Parlmentul European în luna martie a.c, după cum a relatat atunci RostOnline.
Noile norme vizează instalațiile industriale și fermele de animale. Potrivit directivei PE, pentru a combate deficitul de apă, obiectivele de performanță de mediu vor deveni obligatorii pentru consumul de apă. Pentru deșeuri, eficiența resurselor, eficiența energetică și utilizarea materiilor prime, obiectivele se vor încadra într-un interval, iar pentru tehnici noi, acestea vor fi orientative.
În ceea ce privește creșterea animalelor, noile norme vizează fermele de porci și de păsări (găini ouătoare și pui), urmând ca, până în 2026, Comisia să ia o decizie referitoare la fermele de bovine.