Connect with us

George Simion (AUR): Am lansat Planul Simion pentru sport! Vreau ca fiecare român să aibă șansa să facă sport

Președintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidențiale, a prezentat sâmbătă, 3 august, Planul SIMION pentru Sport. Evenimentul a avut loc lângă Complexul Sportiv Național „Lia Manoliu”, închis de mai bine de șase ani din cauza situației de degradare.

„De rușine față de David Popovici și dintr-un calcul politic suntem aici. M-aș fi așteptat ca ceilalți contracandidați să reacționeze. Nu au spus niciun cuvânt. Au lăsat pe seama primarilor, cumva să se certe cine are atribuții cu privire la bazinele olimpice, de exemplu. La modul concret, viitorii noștri consilieri de la Sectorul 5 au obligația ca bazinul olimpic care a existat în sectorul 5 să fie reconstruit, în următorul an cel puțin la nivel de temelie. Suntem astăzi aici, exact în imaginea sportului românesc din 2024, în care toate sunt distruse. Bazinul olimpic de aici din Complexul Național nu există. Am văzut cu ochii mei cum înotătorii, cum cei care aveau sărituri într-un bazin, săreau într-o sală închisă pe saltele, aici în Complexul Național, nu în bazin. Așa se pregăteau ei pentru sărituri în apă. Asta este imaginea, din păcate, a sportului românesc în care nu avem un patinoar. Acest patinoar este pasat de la un primar la altul, de la un ministru la altul din 2010”, a spus George Simion, în cadrul discursului de prezentare a planului pentru sport.

În Complexul Lia Manoliu există inclusiv un bazin interior de înot, unde s-ar fi putut antrena David Popovici. Deși există bani la buget, bazinul așteaptă să fie renovat de mai bine de șase ani. Licitațiile s-au blocat de mai multe ori, iar politicienii își pasează vina.

„Ce își dorește George Simion pentru sport. Vreau ca educația fizică și sportul să se practice de la -9 luni la 80+, vreau ca fiecare român să aibă șansa să facă sport oricum dorește, numai nu sub formă de jocuri pe calculator, că am înțeles că se încearcă declararea lui ca sport olimpic. Fac parte din categoria politicienilor. David Popovici s-a referit si la mine când a avut discursul manifest. Cum a făcut și Brânză acum patru ani. Pot să dau din umeri, să zic să sunt în opoziție, că nu pot schimba nimic, că orice inițiativă e respinsă și că atunci când ajungem la putere vom face. Până atunci să îi las pe Ciucă și Ciolacu să își rupă gâtul pe subiect. Este, însă, și responsabilitatea mea de a da răspunsuri. Problemele sportului: cum atragem copiii către sport? În primul rând prezentând acest lucru ca un model. E o pierdere că nu reușim să transformăm medaliile olimpice în copii care să se ducă către sport. Nu avem baze, stadioane, iar școlile, liceele, universitățile sunt pline de scutiți medical. Este o problemă sistemică, eu o încadrez la sănătatea națiunii. David Popovici nu e rezultatul sportului românesc, este o excepție în sportul românesc. Nu mă interesează competiția sportivă. Competiția trebuie să fie rezultat al faptului că implicăm toate păturile societății să practice sport. Cred că președintele României, împreună cu părinții, sportivii, fostele glorii, trebuie să ne dăm mâna împreună cu românii din tribune. Imaginea de azi e cu arene sportive goale, din păcate, și putem face multe dacă ne dăm mâna mediul politic, economic, media și ne ridicăm din propria cenușă, ca pasărea Phoenix”, a adăugat George Simion.

La prezentarea Planului Simion pentru Sport au fost prezenți mai multe personalități din domeniu.

„Ne-am întors în timp. Suntem într-o bază sportivă care nu arată a complex sportiv național.În spatele meu ar fi trebuit să fie un stadion de atletism. Această pistă a fost ridicată și mutată abuziv pe un teren din spatele nostru care nu s-a mai făcut niciodată pentru că nu a vrut nimeni să se facă. În dreapta noastră este bazinul de înot care este horror. E o sală de atletism în care atleții se antrenează, dar nu pot face performanță. Dacă te antrenezi în condiții proaste, performanțele sunt la fel de proaste”, a spus Monica Iagăr, campioană europeană la atletism.

Și fostul președinte al Federației de Hochei, Alexandru Hălăucă, a vorbit despre situația dezastruoasă din sportul românesc.

„În București, după 1989, școlile sportive au fost desființate, iar infrastructura a rămas la fel ca în 1989, ba chiar unele au fost deteriorate și în locul lor au apărut alte obiective. În această perioadă de după revoluție s-au construit patinoare doar în zona Harghita și Covasna. Factorul politic decide fără a ține cont de potențialul demografic și economic”, a spus acesta.

La eveniment au fost prezenți și profesioniști în domeniul fotbalului, al boxului sau al artelor marțiale. Toți au criticat starea în care se află sportul românesc din cauza actualilor politicieni.

„Depolitizarea federațiilor, a sistemului de finanțare a cluburilor publice, introducerea meritocrației ca principiu zero în funcționarea sportului românesc, acestea sunt elementele pentru Planul Simion. Nu de politruci avem nevoie în sport. Decenii la rând politicienii au jucat meciul împotriva Românilor! Au faultat repetat, au cumpărat arbitri, ne-au anulat performanțele, au triumfat pe cârca românilor. În 2024, Planul SImion vine și pune mingea pe punctul cu var. Este ultimul minut al prelungirilor pentru ticăloși, pentru că românii vor executa penalty-ul. Prin vot ne recâștigăm viitorul”, a susținut Ciprian Parachiv, fost fotbalist.

„Zice toată lumea să facem sportivi să fie mai buni decât ceilalți, noi face, încercăm, dar condițiile sunt vitrege. Noi plecăm cu ei afară, când văd cum se pregătesc ceilalți ne vine să o luăm la vale. Să ai trei bazine în țara asta și să scoți campion olimpic e o treabă foarte mare. Nu e vorba doar de întot. În toate sporturile sunt săli degradate”, a declarat Relu Auraș, antrenor de box.

„Nu mai am casă, locuiesc pe stradă. Cineva ne-a spus că ne ia stadionul să îl facă frumos și că ni-l dă înapoi, am rămas homless. Ce este dureros în toată povestea asta e că acest lucru nu se întâmplă doar în rugby. Am devenit o țară cu farmacii la fiecare colț, am uitat cât poate să facă sportul pentru copii. Cel mai important e să convingem oamenii să facă sport pe tot parcursul vieții”, a susținut prof. Nicolae Ungureanu, antrenor de rugby.

Și sensei Florentin Marinescu, pionier în arte marțiale în România, a fost prezent la eveniment.

„Pentru mine un ochi plânge și unul râde, de 35 de ani tot mai prindem câte o medalie, un titlu, venim cu el și justificăm încă patru ani de diverse lucruri pe care le facem”, a afirmat Florentin Marinescu.

Alianța pentru Unirea Românilor continuă prezentarea Planului SIMION și pentru celelalte domenii cheie. Miercuri, 7 august, George Simion va fi prezent în județul Buzău, acolo unde va prezenta programul de guvernare pentru gospodăria țărănească.

Facebook