VIDEO: Primarul PSD Iulian Iacomi, pus sub control judiciar și cu interdicție de a-și exercita mandatul, plus sechestru pe avere
Primarul „Șpăguță” din Lehliu, Iulian Iacomi, va fi cercetat sub control judiciar, după ce a fost audiat mai bine de o oră și jumătate la DNA în dosarul fostului șef al CJ Prahova, Iulian Dumitrescu. De asemenea, Iacomi ar fi primit interdicție de a-și exercita mandatul de edil și i s-ar fi pus sechestru pe 5 imobile.
În urma perchezițiilor informatice și a extinderii anchetei penale, s-a descoperit cum baronul de Prahova, Iulian Dumitrescu avea teancuri de bani pregătite pentru primarul din LEHLIU. În schimbul acestor sume, Dumitrescu urma să primească toate avizele necesare din partea Primăriei încât să vândă un teren. La dosar sunt și stenograme importante în urma percheziției informatice.
„Nu știu despre ce este vorba. S-au acordat cu zecile PUZ-urile. În momentul ăsta o să vedem care este situația și ce spune domnul procuror, atunci vom spune mai multe. Da. Am fost colegi de partid. A fost senator de Călărași. Nu am luat. O să demonstrez că n-am luat”, a declarat Iulian Iacomi la ieșirea din sediul DNA.
Astfel, conform unor stenograme apărute în presă, Iulian Dumitrescu i-ar fi dat primarului din Lehliu mari sume de bani, pentru ca edilul să aprobe ridicarea unei hale de producţie a panourilor termoizolante, pe un teren de şapte hectare deţinut de firme controlate de preşedintele CJ Prahova.
În stenograme, primarul Iulian Iacomi apare cu apelativul „Şpăguţă”.
Joi, DNA a anunţat că a extins urmărirea penală pe numele lui Iulian Dumitrescu, pentru alte peste 65 de fapte, printre care dare de mită în formă continuată (50 acte materiale), trafic de influenţă în formă continuată (3 acte materiale), luare de mită în formă continuată (8 acte materiale), efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.
Conform DNA, în perioada 22 octombrie 2021 – 8 noiembrie 2022, Iulian Dumitrescu, persoană cu rol decizional în cadrul unei societăţi comerciale care era proprietara unui teren şi beneficiar real al sumelor de bani care alimentau un cont bancar având ca titular societatea comercială respectivă, ar fi dat unui funcţionar public, în numerar, suma totală de 923.350 lei (în 43 de tranşe) şi 74.000 euro (în 7 tranşe).
„Banii ar fi fost daţi în legătură cu îndeplinirea de către funcţionar a unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu în domeniul urbanismului cu privire la terenul respectiv. Suma primită ar fi fost o parte a unui procent calculat din suma de 1.120.000 euro, reprezentând preţul vânzării terenului ce s-a încasat în contul ce avea ca beneficiar real pe Iulian Dumitrescu”, arată anchetatorii.