Connect with us

Simona Radiș și Ancuța Bodnar, medalie de argint la Jocurile Olimpice

Echipajul de dublu vâsle feminin, format din Ancuța Bodnar și Simona Radiș, a câștigat astăzi medalia de argint la Jocurile Olimpice. Este al treilea succes pentru România la Paris 2024, după ce David Popovici s-a impus la 200 m liber și a luat bronzul la 100 m liber.

Dacă în semifinale cele două sportive au abordat o tactică imperfectă, revenind fabulos abia în ultimii metri, acum româncele au fost cele care au început tare. Simona Radiș și Ancuța Bodnar au fost primele după 500 și la jumătatea finalei, însă echipajul din Noua Zeelandă a mărit strocul și a fost primul la 1.500 de metri.

Barca româncelor a ținut pasul cu adversarele din emisfera sudică, dar nu a putut să le depășească. Ancuța Bodnar și Simona Radiș au obținut medalia de argint, însă cu siguranță fetele noastre au regretul că nu și-au putut apăra titlul cucerit în urmă cu 3 ani, la Tokyo. Mai ales că distanța față de neozeelandeze a fost atât de mică.  

Facebook