Parisul cere scuze creștinilor pentru parodierea Cinei cea de Taină
Organizatorii Jocurilor Olimpice Paris 2024 și-au cerut scuze duminică catolicilor și altor biserici creștine indignate de un tablou kitsch din cadrul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice care a parodiat celebra pictură „Cina cea de Taină” a lui Leonardo Da Vinci, transmite agenția Reuters. Reacția comunității creștine a fost aproape instantanee.
Segmentul, care semăna cu scena biblică în care Iisus Hristos și apostolii săi împărtășesc ultima masă înainte de crucificare și în care au apărut travestiți, un model transsexual și un cântăreț dezbrăcat, costumat în zeul grec al vinului Dionysos, a stârnit consternarea Bisericii Catolice și a dreptei religioase din America.
În mod clar, nu a existat niciodată o intenție de a arăta lipsă de respect față de vreun grup religios. (Ceremonia de deschidere) a încercat să celebreze toleranța comunității, a declarat purtătoarea de cuvânt a Paris 2024, Anne Descamps, în cadrul unei conferințe de presă.
„Credem că această ambiție a fost atinsă. Dacă oamenii au fost jigniți, ne pare foarte rău”.
În numele dreptului de exprimare și toleranței
Franța, deși mândră de bogatul său patrimoniu catolic, are, de asemenea, o lungă tradiție de secularism și anticlericalism. Blasfemia nu este doar legală, ci și considerată de mulți drept un pilon esențial al libertății de exprimare.
Susținătorii tabloului au lăudat mesajul său de incluziune și toleranță.
Biserica Catolică din Franța a declarat că deplânge o ceremonie care „include scene de batjocură și batjocorire a creștinismului”.