Efectul Austria: cum a ajuns această ţară să controleze şi preţul energiei de aici după cel al gazului, totul în timp ce ţine România bătând la porţile Schengen?
Preţul energiei spot pe piaţa din România, devenită în unele zile cea mai scumpă din Europa, a ajuns să fie dictat indirect tot de la Viena, acolo de unde România îşi „ia lumina“ şi pentru preţul gazului, pe care paradoxal, în comparaţie cu Austria, chiar şi-l produce singură
♦ Conexiunea slabă dintre Austria şi Ungaria este unul dintre cei mai importanţi factori care au delimitat în ultima lună pieţele vestice ieftine de cele din regiune, aflate de doi ani la graniţa cu războiul din Ucraina. La aceasta se adaugă limitările de capacitate pe direcţia Austria-Ungaria şi Austria-Slovenia vizibile din mai încoace
♦ Pentru noi, efectul Austria este cu atât mai puternic cu cât aceasta este ţara care ţine România la porţile Schengen
♦ De ce preţul energiei din regiunea cea mai apropiată de războiul din Ucraina nu este o prioritate europeană aşa cum a fost conectarea la gazele de aici?
Vinerea trecută, preţul energiei spot din România era de 193 euro/MWh, în scădere cu 21% faţă de ziua anterioară în contextul în care, din fericire, vântul bătea în Dobrogea. În jurul prânzului, circa 20% din energia României veneau de la eoliene, aşa că importurile erau de sub 300 MW.
Această gură de aer a venit după zile de coşmar pentru gestionarea sistemului energetic local, împins atât de tare în corzi, încât acolo unde s-a putut au fost repornite toate centralele pe cărbuni.
Peste noapte, cărbunii au devenit salvarea sistemului energetic local. Dar în acest timp, Germania avea vineri 86 de euro/MWh, iar Austria un răcoros 77 de euro/MWh. La graniţa dintre Austria şi Ungaria se produce de fapt fenomenul care a afectat toată regiunea. Astfel, Ungaria avea vineri un preţ de 177 de euro/MWh, care se descărca în toate pieţele sud-est europene.