Connect with us

VIDEO: Scandal în Turcia după ce Erdogan a pălmuit un copil care a refuzat să-i sărute mâna

Vii dezbateri în Turcia după ce Recep Tayyip Erdogan a pălmuit un copil care a refuzat să-i sărute mâna întinsă. Incidentul a avut loc sâmbătă, în timpul unei ceremonii de inaugurare a unor case construite în cadrul unui proiect de transformare urbană din provincia Rize, din nordul ţării, unde s-a născut Erdogan.

Turkish president Erdogan slaps child at ceremony after not kissing his hand. pic.twitter.com/9qIO8yHUtQ

— War Intel (@warintel4u) July 28, 2024

După ce a ţinut un discurs, Erdogan a înmânat cheile caselor proprietarilor acestora. Doi copii dintr-o familie au urcat pe scenă înaintea părinţilor lor. Erdogan a întins mâna pentru ca cei doi copii să i-o sărute, o practică tradiţională la musulmani pentru a arăta respectul faţă de cei în vârstă.

După ce unul dintre copii a refuzat să-i sărute mâna, dar s-a uitat în schimb insistent la şeful statului, Erdogan l-a lovit uşor cu palma peste obraz ca pentru a-i atrage atenţia şi a-l admonesta. După ce a primit palma, copilul a sărutat în cele din urmă mâna liderului turc, iar acesta i-a dat în plus şi nişte bani.

Facebook