Connect with us

Dacă Nadia ar fi o țară, ea are medalii de aur cât Portugalia sau Columbia în toată istoria lor olimpică

Un moment de mare onoare pentru România a avut loc vineri spre sâmbătă noaptea, în cadrul ceremoniei, fără precedent, de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Grupul care a adus pe Sena torța, predând-o sportivilor de legendă ai țării gazdă, a fost format din Nadia Comăneci, Serena Williams, Rafael Nadal și Carl Lewis.

Francezii au dorit să facă din ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris o seară de neuitat. În pofida ploii abundente, spectacolul a fost pentru unii ”cel mai spectaculos lucru pe care l-am văzut vreodată”, după cum au spus cei doi comentatori britanici ai Eurosport, iar pentru alții un exces cromatic și de scenografie, cum a relatat o parte a presei britanice. 

Pentru deschiderea Olimpiadei, Franța a decis să folosească ideile, costumațiile și scenografia unei noi generații de artiști, unii dintre tineri cu adevărat foarte îndrăzneți. 

Cu o mare parte a serii derulându-se pe Sena, acolo unde au venit în bărci chiar și delegațiile naționale, loturile olimpice, ceremonia a dorit să taie respirația telespectatorilor din toată lumea.

Au ținut cont de ideea ziarului L’Equipe

Un demers al cotidianului L’Equipe a făcut ca Nadia să fie pe lista selectă din care să se aleagă ultimul purtător al flăcării olimpice la festivitatea de deschidere. 

”A fost o inițiativă pe care și-a însușit-o și președintele Comitetului de Organizare al Jocurilor Olimpice și Paralimpice de la Paris, Tony Estanguet”, a explicat, într-un interviu fostul mare handbalist român Cornel Penu, cel care locuiește de 20 de ani în Franța. 

Un secret păstrat până în ultimul moment

Cine sunt ultimii purtători al torței este unul dintre secretele cele mai bine păstrate ale Jocurilor Olimpice. În general, sportivii țării gazdă capătă această onoare. 

În cazul Parisului, organizatorii au acceptat ideea cotidianului de sport ca, înainte de a ajunge la sportivii francezi, torța să treacă prin mâinile a patru mari staruri ale sportului mondial: gimnasta Nadia Comăneci, jucătorii de tenis Serena Williams și Rafael Nadal și atletul Carl Lewis. Ei au venit, împreună, cu o barcă, pe Sena, și au predat torța olimpică sportivilor țării gazdă.

Dacă Nadia ar fi o țară…

Nadia Comăneci are 5 medalii de aur câștigate la Jocurile Olimpice, ca și canotoarele Elisabeta Lipă și Georgeta Damian.  Performanța lor iese în evidență, la scara timpului și a planetei, comparând-o în diverse feluri. 

Dacă Nadia ar fi o țară, cu cele 5 medalii de aur ”țara Nadia” se plasează în clasamentul olimpic ”all time” peste Israel (3 medalii de aur), Pakistan (3), Vietnam (1) și la egalitate cu Portugalia și Columbia, ambele cu câte 5 medalii în toată istoria lor. 

Sau o altă posibilă comparație: o țară cu peste un miliard de locuitori, precum India, a așteptat până în 2008 ca să obțină prima medalie de aur individuală la Jocurile Olimpice.

Întreg lotul României însăși nu a mai obținut de 20 de ani, de la Jocurile Olimpice din Atena 2004, mai mult de 5 medalii de aur la o ediție, câte au adunat aceste sportive în cariera lor. 

În ultimele ediții, trendul delegației României a fost descrescător: Atena 2004 – 8 medalii de aur, Beijing 2008 – 4 medalii de aur, Londra 2012 – 2 medalii de aur, Rio 2016 – 1 medalie de aur, Tokyo 2020 – 1 medalie de aur.  

Facebook