Connect with us

Oamenii lui Grindeanu! Mecanici CFR și șefi de tren prinși beți la serviciu

Mai mulți angajaţi CFR au fost prinși beţi la serviciu și au cauzat mai multe probleme în circulația feroviară. O drezină a deraiat de pe ambele osii din cauză că mecanicul și ajutorul său consumaseră alcool.

Mecanici de locomotivă, un şef de tren şi un impiegat de mişcare au fost depistaţi în timp ce se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice în timpul serviciului, în urma unei acţiuni a Poliţiei Transporturi în ultimele săptămâni.

11 persoane sunt cercetate, opt dintre ele au fost prinse în flagrant delict. Toate au fost duse la spital și li s-au luat probe biologice de sânge, au precizat poliţiştii.

Cazurile verificate au fost în localitatea Găeşti, judeţul Dâmboviţa, la postul Titu și Găești. Verificările făcute unui șef de tren de marfă, impiegat de mișcare și mecanic de locomotivă au constatat că aceștia consumaseră alcool, cea mai mare alcoolemie fiind de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Alte cazuri au fost constatate de polițiștii din Ghimeş, Târgu Jiu, satu Mare, Roșiori Nord.

Poliţiştii au constatat că o drezină a deraiat de pe ambele osii, în dreptul macazului de cale ferată nr. 1. Drezina era deservită de un ajutor mecanic şi un mecanic, ambii fiind testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat la mecanic şi de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat la ajutorul de mecanic. Ulterior, drezina a fost repusă pe linie.

Facebook