Connect with us

Succes românesc la Olimpiada Internaţională de Matematică

Ministerul Educaţiei a anunţat sâmbătă că elevii români au obţinut o medalie de aur, patru medalii de argint şi o medalie de bronz la Olimpiada Internaţională de Matematică.

”România a obţinut o medalie de aur, patru medalii de argint şi o medalie de bronz la Olimpiada Internaţională de Matematică! În perioada 11-22 iulie 2024 s-a desfăşurat a 65-a Olimpiadă Internaţională de Matematică, organizată la Bath, Marea Britanie”, precizează Ministerul Educaţiei.

Rezultatele obţinute de cei şase elevi din echipa noastră sunt:

– Medalie de aur: Pavel Ciurea de la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti

– Medalii de argint: Andrei Vila, David-Andrei Anghel, Vlad-Titus Spǎtaru de la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti şi Andrei-Giovani Chiriţă de la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” Bucureşti –

Medalie de bronz: Aida Mitroi de la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti

”Delegaţia României a fost coordonată de conf. univ. dr. Cătălin-Liviu Gherghe de la Facultatea de Matematică şi Informatică a Universităţii din Bucureşti (Leader), lect. univ. dr. Mihai Chiş de la Facultatea de Matematică şi Informatică a Universităţii de Vest din Timişoara (Deputy Leader) şi de Lucian Ţurea, Societatea de Ştiinţe Matematice din România. Felicitări echipei României pentru rezultatele obţinute! ”, mai precizează Ministerul Educaţiei.

Facebook