Nepotul secretarului general PSD Paul Stănescu, pus sub acuzare de Parchetul European
Alex-Florin Stănescu (33 de ani), unul dintre nepoții secretarului general PSD Paul Stănescu, a fost pus sub acuzare de Parchetul European într-un dosar legat de subvenții pentru ferme de purcei.
Paul Stănescu a spus într-o conferință de presă că nu a mai vorbit cu nepotul său de 5-6 ani. ”Văd că dă bine la televizor că e nepotul meu, dar nu l-am mai întâlnit de mulți ani”, a spus Paul Stănescu când a fost întrebat despre fiul fratelui său.
În 28 iunie, Parchetul European a făcut percheziţii la fermele de reproducere suine din Corabia ale nepoţilor lui Paul Stănescu (foto), senator şi secretarul general al PSD.
Percheziţiile au avut loc joi, 27 iunie 2024, în cadrul unui dosar de fraudă cu fonduri europene cu prejudiciu de 6 milioane de lei (1,2 milioane de euro) legat de fermele de purcei. Dosarul nu are legătură cu stuful din Deltă, au precizat surse judiciare. În acest moment cercetările sunt in rem, cu privire la faptă, nu la persoane, adică nu au fost formulate acuzaţii la adresa unor persoane fizice sau juridice.
Potrivit aceloraşi surse, e vorba de percheziţii la firmele Big Pork Food din Corabia şi To-Mak Grup din Vişina.
Potrivit documentelor firmei publicate în Monitorul oficial, firma Big Pork Food SRL este deţinută de Mihai-Ştefan Stănescu (29 de ani) din Corabia, cu 37 % şi Alex-Florin Stănescu (33 de ani), tot din Corabia, cu 63 %.
Potrivit documentelor din Monitorul oficial, firma To-Mak Grup din Vişina este deţinută de Alex-Florin Stănescu. Potrivit presei locale şi centrale, Alex-Florin Stănescu este fiul lui Alexandru Stănescu, fratele secretarului general al PSD, Paul Stănescu.