Connect with us

„Vrem pace, nu război!” Protest în Capitală, luni, 15 iulie

Luni, 15 iulie, în Capitală, este organizat un protest împotriva acordului semnat cu Ucraina, de președintele Klaus Iohannis, în numele României.

„Veniți, luni, 15.07.2024, în fața Parlamentului României, din București (Casa Poporului), pe trotuarul de la intrarea la Camera Deputaților din Str. Izvor, Nr. 2-4 de o parte și de alta a intrării în instituție, pentru a cere parlamentarilor să declare nul, prin lege, acordul semnat, la 10 iulie 2024, de Iohannis, în numele României, cu Ucraina.

În țară se pot depune petiții la sediile tuturor partidelor parlamentare, în același sens.

Este necesar să luăm poziție publică și să cerem Parlamentului României să respecte voința poporului român care dorește pacea și nu extinderea războaielor și să declare nul Acordul semnat în numele României, de către Președintele României, cu Ucraina la data de 10 iulie 2024, deoarece acesta pune în pericol pacea în România, afectează apărarea națională și stabilitatea economică a României, implicând cheltuieli și sacrificii inacceptabile pentru poporul român, a anunțat, pe Facebook, av. Elena Radu.

Protestul va avea loc în intervalul 12.00-22.00.

Reamintim că preşedintele Klaus Iohannis şi Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, au semnat, joi, la Washington, Acordul privind cooperarea în domeniul securităţii între România şi Ucraina, ​al 23-lea document de acest gen pe care îl semnează Kievul, după cum a relatat RostOnline.

 

Facebook