Connect with us

EDU.RO Rezultatele finale Evaluarea Naţională, după contestații. Ce note au fost modificate

Ministerul Educaţiei va publica, marţi, rezultatele finale la Evaluarea Națională 2024. Peste 160.000 de elevi au fost înscişi în examen, dar mai mult de 7.000 dintre ei nu au susţinut probele. Înainte de soluţionarea contestaţiilor, un sfert din candidaţi au obţinut medii sub 5.

Rezultatele finale de la Evaluarea Națională 2024 vor fi afişate în cursul zilei de marţi. Peste 160.400 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost înscrişi în vederea susţinerii examenului. Examenul a fost organizat în 3.392 de unităţi de învăţământ/centre de examen.

A fost înregistrată o rată de participare de 95,3%: au fost prezenţi 152.903 absolvenţi ai clasei a VIII-a dintr-un total de 160.467 de înscrişi pentru a susţine examenul. În ultimii doi ani, rata de prezenţă a înregistrat următoarele valori: 95,3% în sesiunea 2023 şi 95,5% în sesiunea 2022.

Un elev a fost eliminat de la proba de Limbă şi literatură română, lucrarea acestuia fiind notată cu 1 (unu).

Dintre cei 152.903 elevi prezenţi, 113.708 au obţinut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de 74,4%. În ultimii trei ani s-au obţinut următoarele rezultate: 76,2% în anul 2023, 82,3% în anul 2022, respective 76,8% în anul 2021.

De asemenea, 25,6% dintre elevi (39.195) au obţinut medii sub 5, faţă de 17,73% în anul 2022 şi 23,8% în anul 2023.

65 de absolvenţi de gimnaziu au încheiat examenul cu media 10, faţă de 429 (anul trecut) şi 221 (în anul 2022).

La proba de Limba şi literatura română, 119.088 de elevi  – 77,6% – procent comparabil cu cel de anul trecut: 77,4% –  au obţinut note mai mari sau egale cu 5, iar 407 elevi au fost notaţi cu 10.

La proba de Matematică, 105.122 de elevi – 68,7% au primit note mai mari sau egale cu 5, procentele anterioare: fiind: 75,4% – 2023 şi 77,5% – 202. . Numărul notelor de 10  a fost de 1.060.

La proba de Limbă şi literatură maternă, 8.321 de elevi (90,5%) au obţinut note mai mari sau egale cu 5 (rezultate în anii precedenţi: 90,1% – 2023 şi 96,1% – 2022), iar 68 de elevi au obţinut nota 10 (zece).

Facebook