Cum controlează mafia PSD-PNL directoratul instituțiilor publice
Cum controlează statul directoratul instituțiilor publice. Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a anunţat declanşarea procedurii de selecţie a candidaţilor pentru 5 (cinci) posturi de membru în Directoratul companiei de stat.
Statul, prin AMEPIP, unde vicepreședinte e Victor Moraru – prietenul fostului șef al SGG Marian Neacșu – controlează 3 din 5 membri ai comisiei de selecție a candidaților.
Procesul de selecţie se derulează în conformitate cu prevederile OUG privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.
Potrivit unor surse apropriate companiei, în comisia de selecție pentru directorat sunt cinci membri.
Doi de la ministerul/autoritatea tutelară care la Transelectrica, de exemplu, e Secretariatul General al Guvernului (SGG), doi de la Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) și expertul selectat tot de AMEPIP, adică firma Pluri Consultans Romania SRL, societate care face selecțiile la toate companiile care au capital majoritar de stat.
Majoritate simplă
De exemplu, pentru a selecta un expert în resurse umane care să selecteze un membru al directoratului Transelectrica Pluri Consultants SRL a primit 24.400 de lei. Potrivit sicap.ai, contractual a fost atribuit pe 21 mai 2024, procedura aleasă fiind cumpărarea directă a serviciului.
Astfel, cel puțin în cazul Transelectrica, AMEPIP are în comisie 3 din 5 membri, adică majoritatea.
Pluri Consultants Romania SRL a fost înființată în 2000, are sediul social în Ploiești și se ocupă de activități de consultanță pentru afaceri și management.
Societatea este administrată de Ioana Mădălina Popescu (90%) și Constantin Popescu (10%), iar numele celor doi se leagă și de Interim Staff SRL, Job Help Direct SRL și Executive Consulting SRL.