18 ore cu CFR-ul lui Grindeanu! Au plecat miercuri de la Timișoara și au ajuns joi la Mangalia
Un tren care circulă între Timişoara Nord şi Mangalia şi care a plecat miercuri ajunge la destinaţie cu o întârziere de peste cinci ore. Compania CFR Călători afirmă că această întârziere a fost cauzată de avarierea locomotivei după ce a lovit un copac căzut pe linie, o defecţiune la un vagon şi lipsa de tensiune în firul de contact, pe un tronson, din cauza furtunilor.
Potrivit CFR Călători, trenul IR 1992 Timişoara Nord (pl 17:51) – Mangalia (sos 09:28), cu plecare din Timişoara Nord în 26 iunie, va sosi la destinaţie cu o întârziere semnificativă, de peste 300 de minute.
”Principalele cauze care au condus la această întârziere sunt: lovirea unui copac aflat în gabaritul liniei ce a condus la avarierea locomotivei şi a necesitat schimbarea acesteia; remedierea unei defecţiuni apărute la un vagon; lipsă tensiune în firul de contact dintre staţiile Balota şi Tamna din cauza fenomenelor meteorologice”, a transmis sursa citată.
Reprezentanţii CFR Călători au precizat că, în staţia Feteşti, călătorilor li se va oferi apă.