Connect with us

George Simion, către românii din Diaspora: ”De frica voastră au comasat alegerile. Mulțumesc pentru încredere!” VIDEO

În vizita sa în Munchen cu ocazia Campionatului European de Fotbal, George Simion s-a întâlnit și cu românii stabiliți în Germania, cărora le-a mulțumit pentru susținere și le-a vorbit despre sistemul corupt care a acaparat țara.

„Mulțumesc că ne-ați votat, mulțumesc că mulți dintre voi sunteți alături, mulțumesc că ne-ați apărat votul, i-ați speriat mult de tot. Singurul lucru care poate destabiliza sistemul criminal din România, singurii oameni, singura forță de care le este frică sunteți voi. De frica voastră au pus cele două alegeri împreună și au activat una din cheile prin care ei rămân la putere, prin primarii care sunt aleși într-un singur tur, care obligă aparatul de lucru al primarului și angajații primăriei, mult prea mulți, să le facă campanie, să le aducă fiecare câte trei-patru voturi, prin asistații sociali.  Acest sistem de teroare la alegerile de duminica trecută a luat 48%. Ne întoarcem la scorurile de pe vremea lui Iliescu”, le-a spus George Simion românilor stabiliți în Germania.

Liderul AUR le-a cerut acestora susținerea și în următoarea bătălie, care va avea loc teoretic în septembrie și care va da președintele pentru următorii cinci ani.

„Avem în față niște alegeri aduse mai repede ca să ne blocheze, să ne prindă nepregătiți: alegeri prezidențiale. Sunt în poporul român oameni de ispravă, cum este președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, cum este Dan Puric…cărora le-am făcut oferta de a candida sprijiniți de AUR. Nu au vrut, în principal pentru că frica de sistem este mare. Suntem pe ultima sută de metri. Voi ați plecat din țară, mă bucur că ați rămas cu noi. Până când situația din țară nu se normalizează, măcar să ai speranța unei vieți mai bune, oamenii nu se întorc acasă, cu toate că trei sferturi și-ar dori. Voi cunoașteți realitatea, singurele alegeri unde se mobilizează oamenii sunt alegerile prezidențiale, e simplu pentru ei să înțeleagă cine: Băsescu sau Geoană? Băsescu sau Năstase? L-au votat pe Băsescu, era răul cel mai mic. Sau Iohannis-Ponta, Iohannis-Dăncilă. Au pus-o pe Dăncilă în turul 2 ca să nu avem de unde alege. Am avut un ficus, un turist, un om care s-a plimbat efectiv și nu a făcut nimic. Negociază acum pe la Comisia Europeană, NATO, să îi dea și lui ceva. A dezamăgit milioane de oameni care și-au pus speranța în el. Eu singurul lucru de preț pe care îl am e încrederea în oameni”, a susținut liderul AUR.

George Simion le-a vorbit românilor din diaspora și despre programul său pentru alegerile prezidențiale. Peste un milion de locuințe pentru românii care vor să își întemeieze o familie sau să se întoarcă acasă.

„Toți dezvoltatorii imobiliari din România construiesc metru pătrat cu 600-700 de euro. Majoritatea românilor cumpără cu 1.500-2.000 de euro locuința. Și-au făcut credite mulți și de la lună la lună plătesc dobânzi din ce în ce mai mari. Ce vrem noi să facem e un program de un milion de apartamente pentru români, cu condiții accesibile. Avans de o mie de euro și preț total de 35 de mii de euro în orașe mari. Ei vor spune că nu este posibil. Eu pot demonstra că este posibil și cred că acest plan este singurul care poate împroprietări românii, care poate să îi facă pe o parte din marea masă să vină cu bănuții și să își ia o casă în România. Asta va genera dezvoltare economică, locuri de muncă, șanse pentru familiile tinere, o soluție pentru clădirile care stau să se dărâme și șansa unui viitor”, a adăugat George Simion.

Facebook