Connect with us

Președintele PSD Slobozia, declarații false privind averea și interesele! Țintă, pariu ”la secret” pe steaua imobiliară a lui Potor!

Ștefan Țintă, președintele al PSD Slobozia și cap de listă la alegerile pentru Senat, în 2020, nu și-a trecut în declarația de avere o participare de 11% la capitalul social al societății cu profil Imobiliar Quasar Agency, în care Alexandru Potor, administratorul public al județului Ialomița, fost și potențial viitor candidat la Primăria Slobozia, deține un procentaj de 44%.

Societatea Quasar Agency a fost înființată în data de 22 ianuarie 2022. Șase luni mai târziu, consilierul local Ștefan Țintă, lider social – democrat al Sloboziei și al județului Ialomița, intra în acționariatul agenției imobiliare, cumpărând un număr de 22 părți sociale cu valoare nominală de 10 lei și o valoare totală de 220 lei, cu o cotă de participare la beneficiile și pierderile societății de 11% din capitalul social.

Deloc întâmplător (așa cum am dedus din discuția avută cu dl. Țintă, potrivit căruia tatăl domniei sale ar fi împrumutat ulterior firma pentru achiziția unui teren), la aproape o lună după momentul în care Ștefan Țintă intra în colectivul de asociați al societății, Quasar Agency achiziționa un fond funciar în suprafață de aproximativ 10 hectare, cu care agenția intra la masa jocurilor imobiliare din Bărăgan.

Quasar Agency, steaua imobiliarelor ialomițene, invizibilă în declarațiile de avere și interese ale lui Țintă

În declarația de avere depusă, la mijlocul lunii iunie 2023, la Consiliul Local Slobozia, deci la aproape un an de la consemnarea legală a participației cu pricina, cele 11 procente din capitalul social deținute în Quasar Agency erau omise, voluntar sau nu, de către Ștefan Țintă.

Cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii, pe 12 iunie 2023, Ștefan Țintă declara, pe proprie răspundere că, împreună cu familia, deţine următoarele plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate: 1 împrumut la PREMIER TRANSPORT AUTO SRL, participare de 50% la PREMIER FLOORING GROUP SRL, participare de 50% la PREMIER TRANSPORT AUTO SRL, participare de 50% la PREMIER AGRITECH SRL, participare de 33,33% la PREMIER RESIDENCIAL SRL și o ultimă participare, de 5%, la ANTENA 1 MEDIA SRL. Atât.

Aceeași să-i spunem omisiune poate fi remarcată și în declarațiia de interese a domnului Ștefan Țintă, depusă la Consiliul Local Slobozia la mijlocul anului curent.

Fondul Român de Contragarantare, un triunghi al bermudelor pentru informațiile de interes public

Aceleași omisiuni în materia conformei întocmiri a declarațiilor de avere și interese, întâlnite în cazul documentației înregistrate la Consiliul Local Slobozia, le regăsim, în ceea ce-l privește pe domnul Ștefan Țintă, și la nivelul declarațiilor depuse la Fondul Român de Contragarantare.

La FRC, Țintă apare ca fiind numit membru provizoriu al Consiliului de Supraveghere începand cu data de 17.10.2023 pana la data de 17.03.2024, conform Hotararii AGOA, însă declarațiile sale de avere și interese, din care lipsesc referirile la participarea de 11% din capitalul social al Quasar Agency, poartă tot data de 12.06.2023, dând impresia că au fost depuse cu 4 luni mai devreme!

Numirea lui Țintă a fost consfințită prin Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acționariatului din Fondul Român de Contragarantare, iar formularea documentului nu dă de înțeles că social – democratul iaomițean a fost de fapt reconfirmat și nu numit pentru prima oară. Că Ștefan Țintă a fost de fapt, pe 17 octombrie, repus în funcție, după o pauză de aproximativ o lună, cauzată de mecanismul gripat al Rotativei Guvernamentale, n-am reușit să aflăm de la angajații FRC, ci tot de la consilierul local slobozean, care ne-a explicat repercusiunile jocului ciudat al algoritmului pesedisto – liberal de guvernare. Cât privește motivul pentru care și la Fondul Român de Contragarantare șeful PSD Slobozia și-a depus incomplete declarațiile de avere și de interese, Ștefan Țintă a avut o explicație simplă: omisiunea.

Quasar. Lumini și umbre

Cu siguranță, într-un fel sau altul, Ștefan Țintă este apt să deconteze omisiunea pe care o invocă, în corecta formulare și depunere a declarațiilor de avere și interese. Fie că decontul va fi unul din zona integrității, fie că acest decont va avea coloratură politică, firesc ar fi ca situația să nu se încheie cu un simplu ”autor cunoscut, fapta rămâne totuși fără repercusiuni”.

Cât privește pariul pe care Țintă l-a făcut pe steaua imobiliară (Quasar = stea, nucleu galactic activ care emite enorme cantități de energie) la care el, cu 11%, și Alexandru Potor, cu 44%, dețin împreună majoritatea în materie de participare la capitalul social, acesta s-ar putea dovedi în curând extrem de profitabil, mulțumită planetelor politice aliniate prin Consiliul Local.

Asupra zonelor gri ale acestei afaceri, și mai ales asupra metodelor și protaginiștilor acesteia, urmează să revenim în viitorul apropiat.

Facebook