Damen Olanda cere FALIMENTUL șantierului naval Mangalia. Peste 1000 de angajați, în șomaj tehnic, din iunie
Damen Olanda a cerut Tribunalului Constanța, marți, falimentul șantierului naval Damen Mangalia, la care are 49% din acțiuni, pentru datorii neachitate care s-ar ridica la aproximativ 160 de milioane de euro, anunță Europa Liberă.
Aproape trei sferturi dintre angajați ar putea intra, din iunie, în șomaj tehnic
Damen Holding BV a cerut marți deschiderea procedurii de faliment în cazul Damen Shipyards Mangalia pentru datorii neachitate și scadente de mult timp.
„Este vorba de o sumă de aproximativ 160 de milioane de euro. Reprezintă împrumuturile scadente pe care Damen le-a acordat societății de la momentul preluării acțiunilor, din 2018, până în prezent”, a explicat pentru Europa Liberă președintele Sindicatului Liber Navalistul, Laurențiu Gobeajă.
Acțiunea vine după ce olandezii au cerut deja, la Curtea Internațională de Arbitraj de la Viena, rezilierea acordului de asociere din 2018 prin care statul român devenea acționar majoritar al companiei Damen Shipyards Mangalia SA.
Informația era confirmată pentru Europa Liberă de ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, la sfârșitul lunii aprilie 2024.
Solicitată la acel moment de Europa Liberă pentru un punct de vedere, compania Damen a transmis că „nu are nici o informație de comunicat pe acest subiect”.
Șomaj tehnic pentru 70% dintre angajați
În paralel, aproape trei sferturi dintre angajați vor intra, din iunie, în șomaj tehnic.
„În urmă cu două zile (luni, n.r.) am primit notificare scrisă din partea angajatorului referitor la decizia directoratului de a întrerupe temporar activitatea în perioada 1 iunie – 31 decembrie 2024 pentru aproximativ 70% din numărul de salariați”, a declarat pentru Europa Liberă președintele Sindicatului Liber Navalistul, Laurențiu Gobeajă.
Decizia vizează un număr de până la 1.038 dintre cei 1.481 de salariați și vizează toate categoriile, de la muncitori la personal TESA.
Sindicaliștii și reprezentanții Damen Shipyards Mangalia au fost convocați miercuri la sediul Ministerului Economiei la o întrevedere cu ministrul Radu Oprea.
Europa Liberă a contactat reprezentanții guvernului pentru un punct de vedere dar, până la momentul publicării acestei știri, el nu a fost oferit.