Connect with us

Kasparov: Practicile Institutului Aspen amintesc de URSS”

În aprilie 2021, Institutul Aspen a anunțat că înființează ”Comisia pentru intoxicările informaționale”, care ”are scopul de a identifica și prioritiza cele mai importante cauze ale intoxicărilor informaționale și de a oferi un set de acțiuni pe termen scurt și scopuri pe termen lung pentru a ajuta guvernul, sectorul privat și societatea civilă să răspundă la aceasta criza de încredere în instituțiile cheie care se manifesta în lumea modernă”.

Jurnalistul Matt Taibi a urmărit activitatea Institutului Aspen și a Comisiei, făcând solicitări pentru acces la informații, având în vedere că amintita organizație, care a lansat în ultima perioadă o mulțime de inițiative progresiste și de securitate care susțin retorica cercurilor neoconservatoare, este finanțată de mai multe agenții federale din SUA.

Amintita Comisie a Institutului Aspen avea, la momentul lansării mai mulți consilieri care ocupaseră funcții importante în organe federale din Statele Unite. Printre ei se numărau John Hopkins, consultant la Comisia pentru Serviciile Secrete a Senatului SUA, Thomas Rid, politolog și consultant neoconservator, șefi din cadrul Twitter și Facebook.

”Comisarii adevărului” de la Institutul Aspen erau conduși de Katie Couric,  jurnalistă la CNN, NBC, ABC și CBS. Din Comisie făcea parte și Prințul Harry, proaspăt rupt de familia regală din Marea Britanie, un fost director al Agenției pentru securitate cibernetică și a infrastructurii din cadrul Departamentului pentru Afaceri Interne al guvernului federal american. Grație cererii pentru acces la informațiile de interes public, Matt Taibi a aflat că din Comisia Institutului Aspen împotriva dezinformării a făcut parte, la un moment dat, și disidentul rus Garry Kasparov. El însă nu a rămas mult timp în acea poziție.

Kasparov a criticat în termeni duri activitatea Institutului Aspen, într-o serie de e-mailuri, și a demisionat din amintita comisie. ”Ca să fiu sincer… acest tip de abordare era o practică curentă în URSS”, a comentat Kasparov activitatea Comisiei. Fostul mare șahist se referea la presiunile exercitate de Institutul Aspen asupra instituțiilor de presă pentru a-și ”diversifica” angajații. Kasparov scria: ”Mi se pare destul de ciudat ca o misiune importantă pentru noi este să comentăm despre politicile de angajare din companiile private, când de fapt misiunea noastră este să combatem dezinformarea”. Kasparov a adăugat: ”Ca să fiu sincer, ideea ca o Comisie pentru dezinformare să decidă nivelul acceptabil de diversitate îmi aduce aminte de țara mea. Acest tip de abordare e o practica uzuală în URSS”.

Facebook