George Simion: Sondajele de opinie au încetat să reflecte realitatea, acum doar dezinformează şi încearcă să manipuleze românii
Preşedintele AUR, George Simion, a criticat, vineri, sondajele de opinie apărute în spaţiul public, susţinând că acestea „dezinformează”, în loc să reflecte realitatea.
El a adăugat că, în contextul în care PSD şi PNL au împreună peste 100.000 de candidaţi la aceste alegeri locale, trebuie implementată o reformă administrativă, în sensul reducerii numărului de primării şi de consilii locale şi judeţene.
„Vreau să vă anunţ că AUR are peste 33.000 de candidaţi înscrişi oficial în cursa pentru alegerile locale, pentru alegerile comasate. În comparaţie, PSD şi PNL au fiecare peste 52.000 de candidaţi, iar USR are peste 13.000 de candidaţi. Politica AUR, constantă din punct de vedere al reformei administrative, este de a cere reducerea numărului de primării, numărului de consilii locale şi judeţene. PSD şi PNL împreună, pentru consiliile locale şi judeţene şi pentru primării, au peste 100.000 de candidaţi la aceste alegeri locale. Trebuie implementată o reformă administrativă”, a susţinut liderul AUR.
El a adăugat că PNL şi PSD împreună cu UDMR au toţi preşedinţii în funcţie la consiliile judeţene şi peste 3.000 de primari în funcţii.
„Nu ne iluzionăm, înţelegem de ce s-au făcut aceste alegeri comasate şi mulţi dintre primarii actuali vor rămâne pe funcţii, având în vedere că alegerea edililor se face într-un singur tur. Asta nu e democraţie, dar totodată îi asigur pe membrii şi colegii noştri că vom obţine un scor cel puţin dublu faţă de scorul naţional pe care l-am avut în decembrie 2020. Trebuie implementată o reformă administrativă”, a susţinut liderul AUR.
Simion s-a referit, de asemenea, la „multe nereguli” care s-au întâmplat la nivel naţional în cele două săptămâni de campanie electorală.
„S-au întâmplat multe nereguli, amintesc despre faptul că un primar PSD a lovit cu maşina o colegă de-a noastră în judeţul Gorj, fapt probat de către Poliţie, vandalizarea corturilor noastre şi a afişelor electorale, felul în care s-au făcut plângeri, sesizări cereri pentru eliminarea noastră din cursa electorală sau pentru eliminarea sloganului şi simbolurilor pe care le avem în aceste alegeri: Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare, Avram Iancu. Aceste birouri electorale de circumscripţie unde se iau deciziile sunt eminamente politice (…). Mai departe, când ajungem în instanţă, cum a fost cazul Biroului Electoral Alba, avem câştig de cauză. Biroul Electoral Central ne-a dat câştig de cauză, putem în continuare să-l folosim şi în judeţul Alba şi în toate celelalte judeţe pe Avram Iancu”, a transmis Simion.