Florian Coldea, un cap al mafiei din serviciile secrete trădătoare de țară, anchetat de DNA
Generalul în rezervă Florian Coldea, fostul șef al Serviciului Român de Informații (SRI), a venit joi la DNA. El ar fi suspect într-un dosar de trafic de influență în instanțe, potrivit unor surse oficiale. Mai devreme au venit la DNA Dumitru Dumbravă, fostul șef al direcției juridice din SRI, și avocatul Doru Trăilă. Dosarul de trafic de influență și spălare de bani îi vizează pe Coldea, Dumbravă și Trăilă.
Florian Coldea le-a spus jurnaliștilor din fața DNA că ”o să fac declarații când ies”.
Dosarul este instrumentat de procurorul Mihaela Iorga Moraru, șefa Secției I a DNA de combatere a corupției, potrivit informațiilor G4Media. Coldea, Dumbravă și Trăilă sunt acuzați de trafic de influență legat de cazul omului de afaceri Cătălin Hideg, condamnat în primă instanță într-un dosar al Parchetului European pentru fraude legate de achiziții în pandemie. Mai precis, casa de avocatură a lui Doru Trăilă, pentru care oferă servicii de consultnță firmele lui Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, a încheiat un contract de 600.000 de euro cu Hideg pentru reprezentarea în instanță. Din acești 600.000 de euro, Hideg a plătit efectiv 100.000 de euro către Florian Coldea, potrivit informațiilor G4Media. Procurorii DNA susțin că avocatul Trăilă și consultanții Coldea și Dumbravă i-ar fi promis lui Hideg că în schimbul banilor îl ajută să obțină o condamnare cu suspendare și să îi fie ridicat controlul judiciar, potrivit informațiilor G4Media. Hideg a fost condamnat însă cu executare în primă instanță și apoi a făcut denunț la DNA.
Tot joi a venit la sediul DNA și Dan Tocaci, om de afaceri din anturajul celor trei și membru provizoriu în Consiliul de Administrație al companiei de salubritate Romprest.
Omul de afaceri Cătălin Hideg a declarat într-un interviu difuzat în 24 aprilie la Realitatea PLUS că Florian Coldea și Dumitru Dumbravă i-ar fi cerut 600.000 de euro plus TVA pentru ”optimizarea” dosarului său de corupție aflat în instanță.
”Mi-au spus că mă scapă de acest dosar (…) Din moment ce “optimizarea” pe care mi-o ofereau era …. nu știu ce înseamnă, intrebați-i pe dânșii. Nu am intrat în date tehnice, au spus că optimizează dosarul ca să ajungem la… Eu am încheiat contractul cu ei în octombrie 2023, au trecut trei controale judiciare între timp”, a spus Hideg în interviu când a fost întrebat dacă banii erau pentru ca cei doi ”să intervină la judecători”.