Connect with us

Plantă folosită la Sfântul și Mare Mir, aclimatizată la Banca de Resurse Vegetale din Buzău

Cercetătorii de la Banca de Resurse Vegetale Genetice din Buzău au reușit să aclimatizeze o plantă care se folosește la prepararea Sfântului și Mare Mir.

Este vorba despre Cistus ladanifer, despre care directorul BRGV, Costel Vînătoru- cercetător și preot- spune că este o plantă sacră.

„Practic, noi suntem bucuroşi că am reuşit să aclimatizăm această specie în România, să o cultivăm şi să o putem înmulţi. Trece foarte bine peste iarnă, am fost reţinuţi la început pentru că originile sale sunt din nordul Africii şi Europa, zona Mării Mediterane, mai prezentă pe suprafeţe ceva mai mari în Cipru. Ne-a fost teamă ca gerul de peste iarnă să nu o afecteze, însă nu, s-a adaptat foarte bine, nu s-au depistat boli, dăunători şi sperăm ca uşor să putem să producem şi seminţe, pentru că deocamdată o înmulţim pe cale vegetativă. Este interesant pentru că vorbim de o plantă cu multiple întrebuinţări. Este o plantă decorativă pentru că îşi menţine foliajul verde şi peste iarnă, un arbust care poate atinge până la 2 – 2,5 metri, la noi plantele au ajuns până la 1,5 m, sunt tinere. Poate fi folosită în parcuri, ca un gard viu. Este o plantă utilizată în industria cosmeticelor, chiar şi în industria medicală este cunoscută încă din antichitate pentru că tratează arsurile, bolile de stomac. Poate în viitor prin lucrări de ameliorare să obţinem o varietate cu expresivitate distinctă în vederea omologării şi standardizării unui soi românesc. Putem spune că prin aclimatizarea ei am îmbogăţit patrimoniul vegetal românesc cu încă o specie care poate fi cultivate”, a declarat, pentru Agerpres, directorul BRGV, Costel Vînătoru.

Pe lângă proprietăţile medicinale, labdanumul este un ingredient important folosit în producerea Sfântului şi Marelui Mir.

„Sigur, putem vorbi despre ea ca o plantă sacră pentru că este apreciată din punct de vedere cultic, bisericesc, este planta care este folosită la Sfântul şi Marele Mir, folosit la mirungere, la botez. Slujba este făcută chiar de către Patriarhul României atunci când Biserica stabileşte. Nu se face în fiecare an slujba Sfântului şi Marelui Mir şi aici sunt folosite 38 de plante speciale, printre care şi Cistus ladanifer. Noi suntem bucuroşi că avem această plantă şi poate pe viitor chiar să oferim Patriarhiei plante pentru a fi folosite la prepararea Sfântului şi Marelui Mir”, a precizat directorul BRGV.

Una dintre particularităţile florilor de Cistus ladanifer, de culoare mov-roz, respectiv alb-rose, cele aflate în portofoliul BRGV, este că se deschid doar o zi, iar virtuţile plantei sunt strâns legate de arta parfumeriei.

Pe același subiect:

Banca de Resurse Vegetale de la Buzău a dăruit peste 34.500 de pliculețe de semințe românești de legume și plante, pentru grădini din întreaga țară

Ceapă și salată cultivate de românii deportați în Siberia în urmă cu 80 de ani, păstrate la Banca de Resurse Vegetale de la Buzău

Vremea recoltei la Banca de Resurse Vegetale de la Buzău. Cum pot ajunge semințele de tomate ROMÂNEȘTI în piețe din întreaga țară

Facebook