Mai degrabă vom circula prin tunelele dacilor, decât prin metroul lu Boc
Primarul Emil Boc a ajuns să se laude că se fac foraje pentru metrou, asta deși forajele trebuiau finalizate de mult, după cum susține ministrul Investițiilor care s-a arătat îngrijorat de întârzierile de la proiectul metroului clujean. Clujenii cred că Boc își simte scaunul amenințat de a ajuns să profite electoral de orice proiect sau eveniment.
„Eu cred ca tu vrei sa faci o fântână până în iunie. Prostești oamenii aiurea. Două proiecte de metrou, viteze diferite de implementare. Ministrul Investițiilor, Adrian Câciu, se declară îngrijorat privind întârzierile în execuția metroului de la Cluj, unde nu există selectat dirigintele de șantier și nu s-a delimitat zona lucrărilor. Metroul lui Boc ar avea întârzieri”.
„Poate dați și de petrol și gaze căci aere aveți destule!”
„Si poc, dai de sare. Singurul oraș din lume care o să aibă metrou prin salină.”
„Exact acum, înainte de alegeri …fraieri sunt clujenii că pun botul la minciunile Domnului Boc. Să vedeți după alegeri, se stopează tot și …gata cu metroul. Peste patru ani aceeași minciună…. METROUL ÎN CLUJ”.
„A câta tură de foraje? În Mănăștur au fost două ture deocamdată, dar se poate și mai mult. Să nu uiți să ne spui ce au găsit în curtea Primăriei. Înafară de incompetență, că de aia știm”.
„Mai degrabă vom circula prin tunelele dacilor, decât prin metroul lui Boc”, au comentat ironic clujenii.
Între timp, Boc susține că în iunie încep lucrările la metrou, din Florești, pentru a deservi Spitalul Regional de Urgență a căror lucrări au fost inaugurate sâmbătă.
„La solicitarea Guvernului am inversat locul de începere al lucărilor la metrou din Sopor și începem din Florești, pentru a putea asigura un mai bun acces la Spitalul Regional de Urgență. Suntem în faza obținerii autorizației de construcție și în mai, cel târziu în iunie încep lucrările din Florești la metroul pentru Cluj-Napoca, metrou care până în 2026 trebuie să aibă șapte stații finalizate le nevel de tunel și armătură, de finalizat în totalitate, până în 2031, conform graficului. Avem contract de finanțare prin PNRR, avem contract semnat cu Guvernul României după PNRR, avem firma care a câștigat licitația, am pregătit documentele tehnice”, a declarat Boc.
Dar asta nu este totul. Tot în iunie vor începe lucrările și la primul tronson al Centurii Metropolitane, cel care leagă Florești de Cluj. E vorba de un lărgirea drumului la șase benzi pe o porțiune de doi kilometri.
„Tot în iunie vor începe lucrările la primul tronson al centurii metropolitane, Florești- Cluj-Napoca. Se va lărgi carosabilul de la patru la șase benzi cu bandă dedicată pentru transportul public, și bandă dedicată pentru Spitalul Regional de Urgență”, a mai declarat Boc.
După cum știți, alegerile locale vor avea loc în 9 iunie. Așteptăm cu interes să vedem dacă lucrările vor începe înainte de această dată căci dacă nu, sunt șanse mari să nu mai fie la fel de multă grabă, cel puțin până la a două rundă de alegeri, cea din toamnă.