Claudiu Târziu (AUR): 2024 nu e 2020, de data asta adversarii sînt cu toate tunurile pe noi
La război, ca la război, nu?
Sau credeați că va fi ușor, dragi prieteni?
2024 nu e 2020, de data asta adversarii sînt cu toate tunurile pe noi.
E dreptul lor. Iar dreptul nostru este să înaintăm spre victorie, în pofida tuturor dificultăților.
Încet, încet se însenineză cerul.
Trădătorii și-au făcut treaba, dar măcar am scăpat de ei, cei fără stomac politic, au capotat și e bine că au renunțat la timp, oportuniștii nesatisfăcuți s-au lăsat păgubași, iar noi nu mai avem grija sinecuriștilor de profesie, presa năimită și-a epuizat stocul de acuzații infamante.
Toate atacurile pe care le mai vedeți nu sînt decît slabele ecouri ale unei uri contra românilor care deja s-a descărcat asupra noastră, ca un fulger. Am rezistat, iar tunetele care mai urmează nu prezintă nici un pericol.
Adevărații soldați ai cauzei naționale au rămas neclintiți în rînduri. Acesta e adevărul! Și e teribil de important.
Avem candidați în 2.400 de UAT-uri, în condițiile devansării și comasării alegerilor locale cu cele europarlamentare.
Avem listă completă pentru Parlamentul European.
Avem purtători de mesaj dintre cei mai buni: George Simion, Sorin Lavric, Marius Lulea, Dan Tanasă, Gheorghe Piperea, Șerban Dimitrie Sturdza , Adrian Axinia, Cristina Dumitrescu, Georgiana Teodorescu, Radu Baltasiu, Avram Fițiu, Mihail Neamtu, Mihai Enache, Peter Costea, Cristian Terhes, Mircia Chelaru, Antonio Andrusceac, Monica Iagăr, Cristina Dascălu, Aurelian Popa și atîția alții… Să nu se supere colegii că nu-i pomenesc pe toți, dar am dat numai cîteva nume, în ordine aleatorie, căci lista e mult mai lungă.
Avem zeci de mii de membri și simpatizanți care lucrează fără odihnă. Avem oameni care să ne păzească voturile în toate secțiile de votare.
În sondajele de opinie reale sîntem la un scor aproape dublu față de alegerile parlamentare din 2020.
Avem o strategie de campanie care țintește inima românului.
Avem tot ce ne trebuie pentru a învinge. Iar victoria înseamnă să fim pe primul loc la votul politic – cel pentru Parlamentul European.
De astăzi începe confruntarea electorală pentru 9 Iunie. Lupta pentru debaronizarea României și pentru întoarcerea la normalitate a UE. Bătălia pentru viitor.
Să aveți nădejde în Dumnezeu, că nu ne va abandona, încredere în noi, că sîntem cei pe care îi știți, și hotărîrea de a merge pînă la capăt alături de noi, pentru că numai împreună vom reuși. Și biruința va fi a noastră, a tuturor românilor.