34 de ani de la Podul de Flori! Unirea celor două state românești, un vis spulberat de slugile de la București și Chișinău – marionetele Moscovei și Occidentului

La 6 mai 1990, a avut loc primul „pod de flori” peste râul Prut, în cadrul manifestărilor de deschidere a frontierelor cu Republica Sovietică Socialistă (RSS) Moldovenească. La împlinirea a 34 de ani de Podul de Flori, unirea celor două state românești rămâne un vis spulberat de slugile de la București și Chișinău, cunoscute drept marionete ale Moscovei și Occidentului. Klaus Iohannis și Maia Sandu nu au făcut nimic pentru înfăptuirea visului milenar al poporului român. Vor rămâne în istorie ca personaje de tristă amintire precum Ion Iliescu și Mircea Snegur.

Mircea Snegur – Ion Iliescu

„Podul de flori” este denumirea unei acţiuni derulate pe malurile râului Prut la începutul anilor ’90 ai secolului XX, ca simbol al frăţiei, dorinţei de apropiere şi istoriei comune a României şi Republicii Moldova. La aceste evenimente au fost lansate flori pe apa Prutului, de pe ambele maluri, detaliu ce a dat numele manifestării respective.

Înainte de a-şi declara independenţa, la 27 august 1991, Chişinăul şi-a îndreptat privirea de la Est la Vest, către Bucureşti. Contextul politic de atunci părea prielnic pentru Unirea cu „Ţara Mamă”. Evenimentul de la 6 mai 1990 este dovada elocventă a dorinţei de reunificare, cel puţin a unei părţi a populaţiei de pe cele două maluri ale Prutului. Atunci, la iniţiativa Frontului Popular, sprijinită de Guvernul RSS Moldovenească şi cel al României, a fost organizat primul „Pod de flori”.

Primul „Pod de flori” a avut loc la 6 mai 1990. Acţiunea, intitulată „Podul de flori de la Prut”, a fost organizată de Liga culturală pentru unitatea românilor de pretutindeni în colaborare cu Asociaţia culturală Bucureşti-Chişinău şi împreună cu Frontul Popular Moldova. Cu acel prilej, locuitorilor din România li s-a permis ca în ziua respectivă, între orele 13.00 şi 19.00, să treacă Prutul în Moldova Sovietică fără paşaport şi viză, şi invers, cetăţenilor din Republica Moldova să treacă fără viză specială în România. În acest sens au fost create, de-a lungul frontierei de 700 km a Prutului, opt puncte de trecere: Miorcani – Pererita, Stânca – Costeşti, Iaşi – Sculeni, Ungheni – Pod Ungheni, Albiţa – Leuşeni, Fălciu – Ţiganca, Oancea – Cahul şi Galaţi – Giurgiuleşti. După această acţiune, procedurile de trecere a frontierei sovieto-române au fost simplificate considerabil.

La ora 12.00, ora oficială a Bucureştiului, devenită şi ora oficială a Chişinăului, un sobor de preoţi a oficiat un Te Deum, după care clopotele tuturor bisericilor din stânga şi din dreapta Prutului au răsunat, pentru prima dată, după decenii, împreună. Apoi, apele Prutului au primit din cea mai nordică aşezare de pe harta României, de la Miorcani şi de-a lungul întregului curs, ofranda de flori, dăruită de cei prezenţi într-un gest simbolic.

A urmat momentul trecerii Prutului, moment de vârf al acţiunii, întâlnirea între participanţi, adevărată sărbătoare a cugetului şi simţirii tuturor celor prezenţi. S-au prezentat spectacole de muzică şi jocuri populare, s-a toastat pentru rod bogat pe ogoare, pentru sănătatea oamenilor, pentru îndeplinirea idealurilor de fericire a fiecăruia.

Flori pe Prut, la Oancea-Cahul, în 1990

Într-un manifest semnat de mai mulţi lideri de asociaţii politice şi civice din Republica Moldova se arăta: „Prutul a fost şi va rămâne o apă care uneşte două maluri ale Moldovei. De când acest râu a despărţit frate de frate, sufletul înjumătăţit al românului a tot umblat peste apa lui, ca Isus peste apele mării. Conştiinţa, credinţa, spiritul n-au avut hotare. Cei care au încercat să le hotărnicească s-au făcut de ruşine în faţa lui Dumnezeu şi a lumii întregi. Noi, românii, suntem la noi acasă ‘de la Nistru pân’ la Tisa’, din vârful Carpaţilor până la mare. Şi această casă o vrem de acum înainte cu toate uşile deschise, pentru a ne putea vedea la faţă cu fraţii de acelaşi sânge şi pentru a ne întregi sufletele.”

Potrivit ministrului Culturii şi Cultelor de atunci, Ion Ungureanu, „zecile de mii de români de pe ambele maluri au răbufnit ca un fluviu. Românii de la Vest de Prut au fost primii care au intrat în URSS fără permisiune”. La rândul său, Mircea Druc, fost prim-ministru al Republicii Moldova, mărturisea că tot ce l-a interesat în acele momente era „privirea nedumerită a grănicerilor sovietici aflaţi în confuzie şi derută totală. Aşa ceva nu mai văzuseră niciodată!”

În componenţa delegaţiei oficiale a Republicii Moldova au participat la eveniment viceprim-ministrul de atunci Mihai Platon, preşedintele FPM, Ion Hadîrcă, Ministrul Culturii şi Cultelor, Ion Ungureanu, precum şi Vladimir Voronin, pe atunci ministru de Interne, ulterior preşedinte al Republicii Moldova timp de opt ani (din 4 aprilie 2001 până în 11 septembrie 2009).

Poetul Grigore Vieru a fost primul care a traversat atunci Prutul, pe o barcă de cauciuc. „Era o tensiune emoţională de nedescris. Oamenii se strigau pe nume unii pe alţii şi se regăseau după ani şi ani. La un moment dat, de partea cealaltă a râului s-a aruncat un bărbat în apă şi a început să vină spre basarabenii de dincoace. Ai mei din Pererâta stăteau încremeniţi. Aveau mari emoţii şi nu îndrăzneau să facă nici o mişcare până s-a aruncat un pererâtean în apă. După el au pornit şi ceilalţi. S-au întâlnit toţi la mijlocul Prutului şi au încins acolo, în apă, o horă, lucru nemaivăzut şi nemaiauzit nicăieri în altă parte a lumii. De aceea spun că par caraghioşi astăzi cei care ironizează Podul de flori. Nu poate fi ironizată lacrima bucuriei”, avea să-şi amintească poetul într-un interviu realizat în luna mai 2008.

Tot la 6 mai 1990, o delegaţie de parlamentari din RSS Moldovenească, din care au făcut parte, între alţii, Nicolae Costin, primarul oraşului Chişinău, părintele Petru Buburuz, Vasile Nedelciu şi Mihai Ghimpu, deputaţi ai poporului, au fost oaspeţi ai municipiului Iaşi. Ei au vizitat Complexul cultural „Mihai Eminescu” din Grădina Copou, Mitropolia Moldovei şi Sucevei, Biserica trei Ierarhi, Palatul Culturii, alte monumente istorice şi de artă ieşene şi au efectuat un tur al oraşului.

Evenimentul de la 6 mai 1990 a fost reflectat şi în artă, în filmul „Podul de flori” de Thomas Ciulei. Subiectul filmului este existenţa de zi cu zi a familiei Arhir din satul Acui, Republica Moldova, cu tatăl care rămâne acasă să lucreze pământul şi mama plecată în străinătate la lucru, totul în perioada când a avut loc evenimentul „Podul de flori”. „Podul de flori” este o coproducţie româno-germană între Europolis Film, Studioul de Creaţie Cinematografică a Ministerului Culturii şi Ciulei Films Germania. Filmul a obţinut în anul 2008 Marele Premiu pentru film documentar „Erinnerung und Zukunft” („Amintire şi Viitor”), precum şi premiul „goEast” în memoria lui Reinhard Kämpf la Festivalul de Film goEast din Germania, care a avut loc în perioada 9-15 aprilie 2008. Pelicula a câştigat în acelaşi an şi Premiul Bibliotecilor, precum şi o menţiune la ediţia 2008 a Festivalului internaţional de filme documentare Cinéma du Réel, desfăşurat la Paris în perioada 7-18 martie 2008.

Peste un milion şi două sute de mii de români s-au îmbrăţişat, pe 6 mai 1990, de-a lungul celor 700 de km ai Prutului. Al doilea Pod de Flori s-a desfăşurat la 16 iunie 1991. Atunci, conform datelor statistice ale Ministerului de Interne al R. Moldova, 240.000 de basarabeni au trecut Prutul în România.