Firea neagă că-și dorește să îl alunge pe Ciolacu din fruntea PSD
În urma unor zvonuri vehiculate atât de fostul președinte Traian Băsescu, cât și de Cristian Tudor Popescu, care sugerau că Marcel Ciolacu ar fi avut strategii pentru a împiedica ascensiunea avută de Gabriela Firea în fruntea PSD, aceasta neagă ferm afirmațiile, asigurând că nu își propune un asemenea obiectiv politic.
Candidata PSD la Primăria Capitalei spune că a fost primar general mai mult de patru ani în București și în niciun moment nu și-a manifestat intenția de a prelua șefia partidului.
Mai mult, spune aceasta, ea e mulțumită de pozițiile pe care acum le ocupă în cel mai mare partid al României, prim-vicepreședinte PSD și, de asemenea, președintele organizației București.
Gabriela Firea e convinsă că românii nu sunt obișnuiți cu o femeie în funcții de conducere
Firea s-a arătat apoi convinsă că românii nu sunt obișnuiți oricum cu o femeie într-o funcție politică înaltă, și de aceea nu-și dorește să pună mână pe șefia PSD.
„Categoric nu îmi doresc. Nici măcar dacă m-ar ruga domnul Marcel Ciolacu, personal, vreodată, să preiau această poziție de președinte al PSD, nu voi face acest lucru și vă spun și de ce.
Consider că, la modul real, societatea românească nu este pregătită pentru ca aceste funcții de number one în stat sau în conducerea unui partid să fie ocupate de femei”, a declarat Gabriela Firea în emisiunea „E.U. Yes la vot”.
Aceasta a amintit apoi de șefia Vioricăi Dăncilă, însă a punctat în acest context că acea conjunctură a fost provocată tot de către un bărbat, și anume ca o femeie să conducă un partid și un guvern.
Candidata PSD afirmă că, în consecință, ea nu crede că societatea tradiționalistă va permite în curând, în următorii cinci-zece ani, ca, într-adevăr, pe baza meritocrației și recunoașterii, o femeie să conducă un guvern sau un partid.
Traian Băsescu acuză o înțelegere între Marcel Ciolacu și Piedone
Duminică seara, fostul președinte Traian Băsescu a exprimat opinia că, în cazul în care Cristian Popescu Piedone ar renunța la cursa pentru Primăria Capitalei, acest lucru ar fi în avantajul clar al Gabrielei Firea.
Cu toate acestea, Băsescu afirmă că Piedone nu va renunța la candidatură, deoarece există o înțelegere între el și Ciolacu, care nu ar dori ca Gabriela Firea să obțină un nou mandat la București.
„Ciolacu a făcut un joc și mârșav și nedrept, spun asta în condițiile în care îmi doresc ca Firea să aibă parte de bătăi cât cuprinde în politică.
În ce privește situația actuală a lui Firea, dacă se retrage Piedone, câștigă sigur Firea, o văd prima. La cum arată cifrele astăzi. Dar Piedone nu se va retrage pentru că e în înțelegere cu Ciolacu. Este vital pentru Ciolacu ca Piedone să rămână în competiție”, a declarat fostul șef al statului.