Connect with us

Așa-zisul prinț Paul al României, prins în Malta 

Așa-zisul prinț Paul al României a fost prins în Malta, la mai puțin de o lună după ce o instanță din Franța a refuzat predarea acestuia către autoritățile din România, în vederea executării unei pedepse cu închisoarea.

În urma activităților de cooperare polițienească internațională, între Poliția Română și Poliția din Malta, Paul Philippe al României a fost localizat și depistat într-un resort, precizează surse judiciare pentru stiripesurse.ro. Față de acesta urmează să se deruleze procedurile specifice de reținere și cerere de predare.

Condamnat și fugar

Paul Philippe Al României a fost dat în urmărire internațională la 18 decembrie 2020, la o zi după ce a fost condamnat definitiv în România la trei ani şi patru luni închisoare cu executare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa și a pădurii Snagov. După condamnarea sa în dosarul Ferma Băneasa, prințul Paul a fugit din țară, fiind depistat la Paris.

La începutul lunii aprilie, justiția franceză a respins în mod definitiv cererea autorităților române de predare a în baza mandatului european de arestare, invocând compunerea nelegală a completului de judecată din România. „Mai exact, faptul că unul dintre judecători nu ar fi depus jurământul la învestirea în funcţie”, potrivit MJ.

Facebook