Connect with us

Claudiu Târziu (AUR), despre interzicerea simbolurilor identitare în universități: Orice poate fi considerat discurs instigator la ură, până și declarația de iubire față de neam. Este nebunie în stare pură

Claudiu Târziu a criticat în termeni duri Codul de conduită prin care Ministerul Educației interzice promovarea simbolurilor identitare în universități.

„Orice poate fi considerat discurs instigator la ură, până și declarația de iubire față de neam. Este nebunie în stare pură. Trădarea de țară nu se mai petrece în ascuns, ci la lumina zilei”, subliniază Claudiu Târziu, președintele CNC AUR.

Redăm integral mesajul transmis de Claudiu Târziu:

„Vremea în care crucea, portul popular și chiar drapelul național sunt interzise în universitățile din România a sosit.

V-am tot prevenit și nu m-ați crezut.

Iată că, din 17 aprilie a.c., a intrat în vigoare un așa-zis Cod de conduită universitară, elaborat de Ministerul Educației, pare-se sub inspirația și la presiunile unui Institut guvernamental cu caracter antiromânesc.

La articolul 6 al Codului se prevede:

„a) promovarea simbolurilor identitare, imaginilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob;

d) activităţile membrilor comunităţii universitare care presupun radicalizarea şi promovarea discursului instigator la ură.”

Să observăm mai întâi că simbolurile identitare sunt egale, în opinia Ministerului, cu cele fasciste, legionare, rasiste și xenofobe.

Bref, dacă te declari român, musai ești fascist, legionar, rasist și xenofob.

Care sunt simbolurile identitare ale neamului românesc?

Costumul național, crucea, steagul, cântecul popular, limba română și tot ce ține de tradiție.

Aceste elemente sacre ale identității noastre ne diferențiază de alte neamuri.

Cum să le interzici în școală? Și de ce? Cui fac rău? Cumva planurilor de destructurarea națională, de deznaționalizare, pentru implementarea unei alte identități colective, pretins europene? Tentativelor de înlocuire a populației de pe teritoriul României?

În ce privește art. 6, lit. D, avem de-a face cu una dintre metodele predilecte ale „corectitudinii politice” de anihilare a opiniilor, credințelor și atitudinilor care nu se aliniază ideologiei neo-marxiste.

Orice poate fi considerat discurs instigator la ură, până și declarația de iubire față de neam. Este nebunie în stare pură.

Trădarea de țară nu se mai petrece în ascuns, ci la lumina zilei.”

Pe același subiect:

Promovarea simbolurilor identitare, INTERZISĂ în universități. Ce prevede noul Cod de conduită

Dublă măsură. Ministerul Educației interzice simbolurile identitare în universități, dar permite promovarea homosexualității

Facebook