Mafia gunoaielor îi plimbă fundul prezidențial Împăratului în avioane de lux
România s-a pricopsit în ultimii 10 ani cu cel mai prost președinte din istorie, un pierde vară pus pe călătorii ce a dat mână liberă mafiilor de partid și de stat. E împăratul gunoaielor, Klaus Werner Iohannis. Toate gunoaiele care jefuiesc și distrug țara de 34 de ani stau sub ascultarea acestui trântor de la Cotroceni. Partidele lui s-au comasat, SRI-ul a ajuns să fie condus de el însuși, iar pândarul Pahonțu are grijă să îi fie satisfăcute toate poftele, iar mafiile au mână liberă.
Uitați și voi pe ce dați banii! O să ziceți că nu v-ați luat voi ceas galben de plastic Richard Mille de 500.000 de euro, că nu erați nebuni… Dar o să aflați imediat că plătim împreună aceste lucruri unei familii necăjite de egipteni, foarte bine integrată în București și mufată la multiple bugete centrale și locale.
Dacă mă duceam cu băiatul ăsta la LC Waikiki, în calitate de consilier vestimentar, tot îi luam niște pantaloni să nu fluture pe el. Și ce-i, mă, cu adidașii ăia mov!? Pui adidași Munich la ceas de juma de milion, bă băiatule… În fine. Vă întrebați cine-s ăștia!? Și de unde au ei: Ferrari SF 90 Stradale de 600.0000, alt Ferrari 812 de 400.000 de euro (mai ieftin decât ceasul, deci), Porsche 911 de 250.000, Range Rover Vogue de 200.000 și o colecție de avioane private…
E vorba de egipteanul El Feki Tarek și fiul lui, Saif. În cele cinci avioane de mici dimensiuni ale firmei lui Tarek e deplasat în condiții de lux de zeci de ori fundul prezidențial al lui Klaus Iohannis și al mirobolantei lui neveste. La vremea ei, și Viorica Dăncilă a fost plimbată la Ierusalim tot în avioane de la Toyo Aviation.
Klaus Iohannis și Carmen Iohannis
Deplasările externe ale lui Klaus Iohannis au costat 14 milioane de euro în primii opt ani de mandat, adică în perioada 2015-2022. În ultimii doi ani, pierde vară de la Cotroceni a refuzat să mai spună cât costă deplasările lui de lux. Legăturile cu egipteanul Tarek sunt ținute în mare taină de serviciile noastre cele multe și inutile. Din momentul alegerii lui Iohannis și până în prezent compania Toyo Aviation și-a dublat cifra de afaceri și se apropie de 20 de milioane de euro anual.
Toyo Aviation deține o flotă formată din cinci avioane: un Embraer Legacy 600 YR-TRO, cu o capacitate de 16 pasageri, ce poate atinge o viteză maximă de 741 km/h, un Cessna CJ4 YR-TRK (capacitate de 9 pasageri, viteză maximă 805 km/h), un Challenger 300 YT TRC (9 pasageri, 870 km/h), un Cessna XLS+ YT-TYA (8 pasageri, 816 km/h) și un Cessna M2 YR-TAR (6 pasageri, 748 km/h).
În anul 2012 Nae Nicolae mai deținea 50% din SC Set Management Construct SRL (redenumită SC Salubrom Activ SRL), care avea ca obiect principal de activitate colectarea deșeurilor, alături de miliardarul egiptean Tarek El Feki Tarek (45%) și Alexandru Persea (5%). În 2008, el a fost asociat și cu afaceristul Vasile Turcu în SC Cargo Trans Beton SRL, fiind totodată și acționar minoritar la complexul imobiliar Impact SA.
I-a vîndut lui Prigoană terenul fostei fabrici Acumulatorul cu 8 milioane de euro
Nae Nicolae a avut relații de afaceri și cu Silviu Prigoană – „regele“ salubrizării. Astfel, în 2006, Prigoană a cumpărat de la Nae Nicolae terenul fabricii Acumulatorul Pantelimon cu suma de 8 milioane de euro, potrivit informațiilor din presă. Ulterior, Prigoană a mutat pe acel teren activitatea Rosal Grup, la care este proprietar. Printre proprietarii SALUBROM ACTIV SRL se afla și egipteanul Tarek El Feki. Declarațiile lui Prigoană cum că nu știe ce e cu Tarek și implicarea lui în afacerea sa sunt pure minciuni.
Înșurubarea în România a patronului grupului Toyo începe acum două decenii și jumătate
Huesein Salem, un ofițer de informații din vremea dictaturii lui Hosni Mubarak în Egipt intră în afaceri cu energie și turism, lansând stațiunea Sharm el Sheik. În România, deschide un mic mall în Băneasa, Jollie Ville, inaugurat cu Adrian Năstase și Mircea Geoană. Personajul nostru, conaționalul Tarek, își deschide și el un magazin de modă în acel mall.
Lovitura o dă devenind dealer Toyota și apoi Lexus și Honda, prin mai multe firme de leasing auto. Unele au componentă de cămătărie, așa numitele IFN-uri. În grupul Toyo își face loc din 2007 și firma aviatică de lux menționată.
Dar nu e de neglijat că acum El Feki Tarek e beneficiarul firmei de gunoierit Rosal, care mulge bugetele multor primării din Capitală și din țară. Povestea Rosal e de o mie și una de nopți, deci spilcuim doar câteva momente. A fost fondată de masonul Silviu Prigoană, fost patron la Realitatea TV, înainte de perioada Sorin Ovidiu Vântu. Participarea în firmă e continuată de alt monden, Honorius Prigoană. Dar fiul acuză managementul și avocatul firmei, implicat și în răsunătorul divorț de Adriana Bahmuțeanu, că au acționat în defavoarea patronatului.
Deși cifra de afaceri a Rosal a crescut frumos, în baza contractelor grase, profiturile declarate s-au prăbușit până la a merge pe pierderi ani de zile. Cei doi Prigoană aveau salarii și de 50.000 și 15.000 de euro pe lună, iar managerul necredincios, de 10.000 și se cumpărau vile și blocuri pe firmă, Rosal a ajuns să împrumute de la Eximbank (tot de stat) aproape 100 de milioane de lei pentru creanțele către ANAF. Gunoierii din Ploiești au făcut la un moment dat grevă pentru salariile neplătite cu lunile. În același județ, câteva zeci de primării au încercat rezilierea contractelor.
Așa ajung „finanțatori” la Rosal Tarek și chiar faimosul Adrian Tarău. Vorba vine, că finanțatori sunt cetățenii de pe raza primăriilor respective. (Da, acel Adrian Tarău pentru cine mai ține minte uriașul scandal de pe vremea lui Adrian Năstase, care intervenea în apărarea fiului de prefect. În acel dosar s-a sinucis procurorul Panait, trimis să îl termine pe procurorul Alexandru Lele, care îl ancheta pe Tarău.) La studii în Chicago, Prigoană junior s-a împrietenit cu fugarul Tarău, pe care l-a adus în afacerea Rosal.
Între tunurile, care au păgubit firma de salubritate e și o construcție de 7 milioane de euro, rămasă în paragină, care poate fi considerată și o crimă urbanistică. Pentru cine știe rondul de la Parcul Carol, unde era fântâna cu zodiac, între casele interbelice, e o kitschoșenie de sticlă albastră de 7 etaje. Rosal a cumpărat maghernița de la Tarău și Dan Diaconescu (de la OTV, care și-a luat Rolls Royce). Dar clădirea n-avea autorizații de la Ministerul Culturii și se pare că e irecuperabilă, pentru că ani de zile a plouat în ea, afectându-i fundația.