Dan Tanasă (AUR): 2025 ar putea fi noul 2010 cu PSD și PNL la guvernarea țării!
Premierul Marcel îi minte pe români în față vorbindu-le despre așa-zisa macrostabilitate economică. El spune orice minciună doar ca să obțină voturi la alegerile din 2024. În realitate, Coaliția PSD – PNL și premierul Marcel Ciolacu îi pregătesc pe români pentru scenariul din anii 2009/2010.
Înainte de alegeri Partidul Comasat Român minte și promite orice, la fel cum au făcut și în 2009 atunci când erau la putere tot ei, adică guvernarea PD-L – PSD, și îi mințeau că „economia duduie”, doar ca să fie votați. În 2010, după ce alegerile au trecut, când s-au văzut cu sacii în căruță, au tăiat 25% din salariile românilor, din pensii, sporurile salariale și au majorat TVA aducând la sărăcie și disperare milioane de români.
Acum istoria se repetă, iar acest lucru este confirmat chiar de datele economice actuale:
– România are cea mai mare inflație dintre statele UE.
– În România sunt cele mai mari dobânzi dintr-un stat UE.
– România are un imens deficit comercial, cel mai mare dintre statele UE.
– Datoria externă a României a ajuns la suma astronomică de 173 miliarde euro, depășind astfel 50% din PIB! Numai în luna martie 2024, Guvernul Ciolacu a împrumutat în numele nostru 4,3 miliarde euro! Marcel Ciolacu vrea să-i facă și pe copiii noștri robii datoriei externe din cauza guvernării lor dezastruoase!
Lucrurile se îndreaptă, sub conducerea PSD și PNL, către același deznodământ: sărăcire extremă a românilor după alegeri. La alegerile din 2024 nu vă lăsați mințiți de PSD – PNL! Singura lor promisiune pentru români este subdezvoltarea și sărăcia.