Connect with us

Abuzuri la Poșta Română: angajații protestatari, înlocuiți de la București la Cluj

Sindicaliștii Poștei Române care au intrat în grevă raportează, luni dimineața, presiuni din partea conducerii instituției, care ar fi trimis angajați de la București să îi înlocuiască pe cei de la HUB-ul Logistic și Curierat Regional Cluj, care au intrat în grevă.

„Blocul Național Sindical, prin Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România, raportează primele presiuni care se fac asupra lucrătorilor poștali, membri de sindicat ai SLPR, care își doresc să intre în grevă. Aceste imagini au fost filmate în această noapte (duminică spre luni – n.r.) în HUB-ul Logistic și Curierat Regional Cluj al Poștei Române”, spun sindicaliștii într-un comunicat de presă transmis luni dimineața.Concret, în imagini apar 13 angajați ai Poștei Române, trimiși de la București, să-i înlocuiască pe cei care au intrat în grevă luni, în HUB-ul Logistic și Curierat Regional Cluj.

În urma acestei decizii, lucrătorii poștali din HUB-ul Logistic și Curierat Regional Cluj au protestat și au cerut ca aceștia să părăsească incinta HUB-ului, nefiind angajați ai acestei filiale a Poștei Române.

Facebook