Connect with us

Partidele patriotice condamnă public oligarhia PSD-PNL care suprimă democrația în România

România se află, de pe data de 8 martie, în fața celui mai grav derapaj constituțional din ultimii34 de ani. Comasarea intempestivă a alegerilor locale cu cele europarlamentare prin ordonanțăde urgență reprezintă o gravă încălcare a ordinii constituționale de către coaliția de guvernarePSD-PNL. Sunt aproape trei săptămâni de când instituțiile statului care ar fi trebuit să apereConstituția, să apere drepturile românilor, au ales să tacă și să nu aibă nicio reacție cu privire laacest abuz de putere practicat de PSD și PNL.

Modificarea gravă și nepermisă a legislației electorale, prin afectarea drepturilor electorale, estespecifică unui regim dictatorial ce caută prin toate mijloacele să împiedice derularea unor alegerilibere și corecte. În fața acestui abuz ce sfidează orice exigențe democratice constituționale, douăzeci și patru de partide conservatoare, creștin-democrate și suveraniste din România, împreună cu importanțimembri ai societății civile, s-au reunit la București, în data de 27 martie 2024, cu prilejul zilei UniriiBasarabiei cu Țara Mamă, pentru a condamna public procesul de capturare a Statului român decătre conducerile PSD-PNL în disprețul total al Constituției și al drepturilor cetățenești.

În momentul în care Avocatul Poporului și Curtea Constituțională au refuzat să își exerciteprerogativele fundamentale de garanți ai drepturilor și libertăților fundamentale față de lovituraconstituțională a Coaliției PSD-PNL, devine automat necesară în mod obiectiv coagularea tuturorforțelor patriotice împotriva oligarhiei PSD – PNL care suprimă democrația în țara noastră.Protestăm împotriva deciziei de comasare a alegerilor locale cu cele europarlamentare, deoareceîngrădește dreptul românilor de a alege. Procedura birocratică restrictivă face ca milioane decetățeni care nu au domiciliul sau reședința în localitatea unde trăiesc (studenții, bunăoară) suntîmpiedicați să voteze la alegerile locale.

Protestăm față de numărul uriaș de semnături necesare pentru înscrierea în alegeri. Dacă vremsă trăim într-o democrație, atunci numărul de 200.000 de semnături pentru a putea candida încadrul alegerilor trebuie redus. România este printre țările europene cu cel mai mare număr desemnături necesar pentru a putea candida în cadrul alegerilor, fapt care împiedică partidele miciși candidații independenți să se înscrie în cursa electorală.

Protestăm față de alegerea primarilor și a președinților de consilii județene într-un singur tur,proces prin care oligarhii PSD-PNL își consolidează puterea feudală și discreționară asupracomunităților locale.

Protestăm împotriva deciziei guvernanților care, după ce au cumpărat deja presa, anunțăcenzurarea și eliminarea vocilor disidente din importante platforme de socializare.La instigarea sfidătoare a faraonului Klaus Werner Iohannis, PSD-PNL calcă-n picioare litera șispiritul Constituției naționale care garantează exprimarea suveranității poporului prinparticiparea la alegeri libere, corecte și periodice.

Suntem conștienți că, în aceste momente dificile pentru democrația românească, nu putem stadeoparte, ci, dimpotrivă, trebuie să tragem un semnal de alarmă și să acționăm față de abuzul deputere al PSD și PNL, față de lovitura constituțională pe care o orchestrează în aceste zile.Ori ne unim și luptăm împreună pentru a ne apăra Constituția, Țara și democrația, ori necondamnăm la un viitor în care toată puterea va fi monopolizată de acest nou FSN. DestinulRomâniei se va decide acum, în următoarele săptămâni: fie vom fi liberi într-o țară care neaparține, fie vom fi subjugați pentru următoarele decenii.

În primăvara anului 2024, la 35 ani de la Revoluția anticomunistă din 22 decembrie 1989, cândmii de compatrioți au murit pentru organizarea de alegeri democratice în țara noastră, PSD-PNLsuprimă vocea societății civile și atacă suveranitatea poporului prin încălcarea caracterului liber,corect și periodic al alegerilor.

Regimul oligarhic PSD-PNL de astăzi netezește drumul României către tiranie.Organizațiile prezente la această reuniune cheamă toate forțele democratice, candidațiiindependenți și cetățenii liberi la constituirea unui pol patriotic, creștin-democrat, conservator șisuveranist, care va lupta în toate alegerile din 2024 pentru salvarea libertății și pentrureconstrucția economică a României.

Chemăm românii de pretutindeni, de acasă și din străinătate, să susțină acest demers vital pentrusalvarea democrației. Cerem tuturor patrioților sătui de batjocura și aroganța PSD-PNL să se alăture și să se implice conștient în dărâmarea acestui regim dictatorial și în reconstrucția țării.

Facebook