Preotul Ciprian Mega: Nu pot fi votați politicienii care ne-au confiscat Paștele în 2020, care ne-au obligat să ne îngropăm apropiații în saci de plastic
Părintele Ciprian Mega, regizorul filmului „21 de rubini”, a spus că Biserica Ortodoxă Română are datoria „unei atitudini politice obiective și răspicate” față de alegerile din 2024.
În opinia preotului, Biserica Ortodoxă trebuie să spună că „nu pot fi votați politicienii care ne-au confiscat Paștele în 2020, care ne-au obligat să ne îngropăm apropiații în saci de plastic”.
Într-un interviu acordat profesorului universitar Ionel Cioară, părintele Mega i-a criticat pe liderii PSD și PNL, Ciolacu și Ciucă, pentru că nu înțeleg lumea actuală.
„Astăzi, Biserica are datoria unei atitudini politice obiective și răspicate: nu pot fi votați politicienii care ne-au confiscat Paștele în 2020, care ne-au obligat să ne îngropăm apropiații în saci de plastic sau care au plătit – din bani publici – alocații incomparabile mai mari copiilor ucraineni decât celor români.
România este un stat fragil, care riscă oricând să fie pusă oricând între paranteze. Să nu fim naivi: am cedat o parte din suveranitate la integrarea în Uniunea Europeană.
100 de ani de statalitate este o perioadă nesemnificativă în conștiința istoriei mari, iar consecințele, dacă ne lăsăm pe mâna acestor politicieni : pot sacrifica integritatea teritorială și suveranitatea, așa cum ne-au mutilat, fără remușcări, libertățile internaționale.
Uită-te la Ciolacu sau la Ciucă: ei vorbesc, teleghidați, despre execuții bugetare, despre comasare, despre proiecte, adică ce i-au învățat consilierii. Dar nu pot asimila că pe harta Europei de Est noi nu mai putem juca un rol minor ca și până acum. În balta aceasta slabă, cu Ungaria în coastă, am rezistat prin o abordare esențială a conștiinței de sine, care ne diferențiază de societatea occidentală: anume, comunitatea de familii, care a contat mai mult decât proprietatea privată în ritmurile noastre istorice”, a spus părintele Mega.
Părintele Mega a afirmat că România are nevoie de un președinte independent.
„Trebuie să evaluăm lucrurile cu luciditate, trebuie să înțelegem că s-a sfârșit o epocă și mai ales că trebuie să cultivăm conștiința de neam și patriotismul într-un mod inteligent și eficace. Politicienii noștri sunt doar unelte de propagandă pentru naivi, pentru că ei reciclează același optimism ieftin, când este evident că s-a îngustat tare mult calea noastră.
Eu cred și vreau să cred că există o cale pentru fiecare națiune în parte și aici mergem pe discursul acesta suveranist nu pe cel care se inoculează oficial.
Eu nu cred în ideologii, dar cred că noi, ca popor, să căutăm o regăsire a noastră.
Dacă Europa era cu-adevărat interesată să sprijine România în acest sens, ar fi făcut-o în 1996, când Rusia a devenit membru în Consiliul Europei. Au fost 25 de ani în care această problemă putea fi negociată cu sprijin european sau când puteau fi puse în fața instanțelor internaționale, când acestea contau pentru Federația Rusă.
Astăzi, când comunicările diplomatice sunt practic înghețate, aceste comunicări nu fac decât să irite, să provoace partea rusă. Politicienii români caută teme irealizabile în căutare de capital electoral. Ei știu că noi știm că ei mint.
Dacă alegerile acestea din 2024 vor fi politice, atunci vom fi pierduți ca neam și pierdut va fi rolul nostru în lume. Fără un om de jertfă pe care nu știu de unde îl va scoate Dumnezeu, care să ne reprezinte măcar, va fi un dezastru”, a mai explicat părintele.