Baroneasa Federovici de la CJ Botoșani (PSD) figurează pe traseul șpăgii către managerul SJU
Numele președintelui Consiliului Județean Botoșani (PSD), Doina Federovici, a fost vehiculat în câteva rânduri în discuții dintre două persoane care se pregăteau să plătească o mită de 10.000 de lei pentru o angajare dirijată la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Botoșani.
Mai precis, numele Doinei Federovici a fost folosit contextual, și pomenit atunci când se discuta despre persoana care trebuie să încaseze șpaga pentru demersurile subterane a angajării dirijate.
Cei doi protagoniști ai discuției nu erau lămuriți dacă banii vor trebui să ajungă la Federovici sau la managerul SJU Botoșani, Monica Adăscăliței. După aceste momente banii se pare că ar fi ajuns eventualmente la Monica Adăscăliței.
Potrivit datelor obținute de autorul acestui material se pare că și Federovici ar fi fost „dirijoare„ privind angajările din SJU. Aceste aspecte sunt menționate în dosarul care se află pe masa judecătorilor suceveni, care au stabilit plasarea în arest la domiciliu a managerei SJU Botoșani.
Vom reda în continuare pasajele concrete în care se face referire indirectă la numele Doinei Federovici și unde se explică de către protagoniștii discuției de ce acesta este invocat pe traseul mitei de 10.000 de lei.
„Încă de la început, de când nana ei …i-a spus că trebuie să depună documentele la ANAF pentru a se înregistra ca PFA, i-a precizat că o să fie nevoie să dea o sumă de bani, în scopul facilitării încheierii unui contract de prestări servicii între spital și PFA – ul pe care l-a înființat, spunându-i să pregătească suma de 2.000 de euro, sumă de bani pe care….(nașa – n.r.) urma să o remită mai departe, ori funcționarei care o va ajuta, respectiv, managerei ADĂSCĂLIȚIEI MONICA DELIA, ori numitei Federovici Doina, președinta Consiliului Județean Botoșani”, este un prim pasaj unde numele Doinei Federovici apare la nivel de incertitudine în discuția celor doi protagoniști.
„Fina ei …cunoștea faptul că martora și ADĂSCĂLIȚIEI MONICA DELIA erau în relații apropiate. În discuțiile purtate cu fina sa … a făcut referire și la numita Federovici Doina Elena președinte a Consiliului Județean Botoșani în sensul că aceasta poate decide cine se angajează în spital”, este al doilea pasaj din dosarul de mare corupție care implică numele liderului CJ Botoșani.
Locuința și biroul Doinei Federovici luate cu asalt de DNA
Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Doina Federovici, a declarat, după descinderile DNA la sediul instituţiei, că au pus la dispoziţie toate documentele, au făcut percheziţia de rigoare şi nu s-au ridicat înscrisuri. Despre percheziţiile la sediul PSD, aceasta a precizat că au avut loc ”probabil pentru că are şi calitate politică”. Federovici a spus că nu ştie nimic despre şpăgi pentru angajarea unor persoane în spital.
”Nu au fost ridicate documente, alte înscrisuri, le-am pus la dispoziţie tot ce au solicitat dumnealor”, a spus Doina Federovici, informează News.ro.
Întrebată de ce este vizat sediul PSD Botoşani de această anchetă a DNA, ea a precizat: ”Probabil pentru că am şi calitate politică”. Ea a menţionat că este vizată, din moment ce au venit la sediu. ”Este o procedură pe legislaţia în vigoare, am pus la dispoziţie toate documentele, au făcut percheziţia de rigoare, nu s-au ridicat înscrisuri, vom vedea la final despre ce este vorba”, a menţionat Federovici.
Întrebată dacă ştie despre spăgi pentru angajări, ea a răspuns: ”Nu am cunoştinţă despre aşa ceva”.
Procurorii DNA Suceava fac, miercuri, percheziţii la 92 de adrese din judeţele Botoşani şi Iaşi, într-un dosar care vizează fapte de corupţie comise de funcţionari publici de la un spital în contextul fraudării unor concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante.
Trei dintre descinderi au loc la instituţii publice, între care Spitalul ”Mavromati” şi sediul Consiliului Judeţean Botoşani, iar o alta la sediul PSD Botoşani.
Manager invocat în dosar, plasat în arest la domiciliu
Fosta șefă a Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani, Monica Adăscăliței, reținută de procurorii DNA Suceava pentru luare de mită a fost plasată în arest la domiciliu de un judecător de la Tribunalul Suceava, după ce DNA a cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile cu scopul de a proteja unele probe ulterioare.
Concret, DNA a cerut arestarea preventivă a femeii pentru a nu exista riscul ca, prin prisma funcției deținute, să influențeze unele probe precum unii martori, inculpați sau chiar unele documente existente la nivelul unității medicale.
Decizia Tribunalului Suceava nu este definitivă iar toate părțile din dosar pot contesta soluția caz în care dosarul va ajunge la Curtea de Apel Suceava.
În cursul zilei de miercuri, Monica Adăscăliței a fost prezentată în fața Tribunalului Suceava, unde s-a propus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
”În cauza mediatizată prin comunicatele 1148/VIII/3 din 13 decembrie 2023 și 1150/VIII/3 din 14 decembrie 2023 și 16/VIII/3 din 16 ianuarie 2024, în care se efectuează cercetări cu privire la comiterea în perioada 2018-2023, de către funcționari publici a unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, în contextul fraudării unor concursuri de promovare/ocupare a unor posturi și al transferurilor de personal medical în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 19 martie 2024, a inculpatei Monica-Delia Adăscăliței, manager al Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită (două fapte) și trafic de influență.
Apucături de șef la stat
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În lunile octombrie și decembrie 2023, inculpata Adăscăliței Monica-Delia, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit direct sau prin intermediari, de la trei persoane (din care doi subalterni) sume de bani, cuprinse între 5.000 lei – 10.000 lei, pentru:
– a aproba transferul unei persoane din cadrul unei unități medicale din orașul Săveni la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani,
– a-și exercita o presupusă influență pe care ar fi pretins că o are asupra subordonaților săi și pe care ar fi promis că-i va determina să încheie cu o persoană un contract de prestări servicii medicale. Influența s-ar fi dovedit una reală, persoana respectivă începându-și activitatea la începutul lunii noiembrie 2023, în baza unui contract de prestări servicii, încheiat pe o perioadă determinată.
Inculpatei Adăscăliței Monica-Delia i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Descinderi în spital
În cursul zilei de 19 martie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în două locații situate pe raza municipiului Botoșani, din care una era sediul unei instituții publice.
”Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019”, au transmis procurorii DNA.