Preşedintele american i-a primit pe liderii Poloniei la Casa Albă
Preşedintele american Joe Biden şi-a arătat sprijinul pentru Ucraina, marţi, primindu-i pe liderii polonezi, avertizând totodată asupra ameninţării ruse la adresa Europei de Est, transmite AFP, citată de Agerpres.
„Trebuie să acţionăm înainte să fie literalmente prea târziu. Pentru că, după cum îşi aminteşte Polonia, Rusia nu se va opri la Ucraina”, a declarat preşedintele american în timp ce i-a primit pe omologul său Andrzej Duda şi pe prim-ministrul Donald Tusk la Casa Albă.
„Nu trebuie să lăsăm imperialismul rus să perturbe stabilitatea şi existenţa paşnică a Europei”, a declarat preşedintele Duda după întâlnire.
În acelaşi timp, Washingtonul a aprobat un contract de arme cu aliatul său NATO. Executivul american a notificat Congresul în legătură cu un contract pentru vânzarea către Varşovia de rachete aer-sol cu rază lungă de acţiune şi rachete aer-aer cu rază medie de acţiune în valoare totală de 3,5 miliarde de dolari.
Mai devreme în cursul aceleiaşi zile, Washingtonul a anunţat un nou ajutor militar de 300 de milioane de dolari pentru Ucraina, o sumă care este însă departe de pachetul mare solicitat de preşedintele Biden de luni de zile, şi este finanţat printr-o re-evaluare contabilă a Pentagonului.
Chestiunea ucraineană a fost în centrul întâlnirii dintre Joe Biden şi liderii polonezi de marţi, la cea de-a 25-a aniversare de la intrarea Poloniei în NATO.
De partea poloneză, deşi preşedintele conservator şi premierul pro-european sunt adversari în politica internă, ei au manifestat înainte de această călătorie o dorinţă de coeziune pe probleme internaţionale. Preşedintele Duda a cerut luni altor ţări NATO să îşi consolideze bugetele militare pentru a trimite un „răspuns clar şi îndrăzneţ la agresiunea Rusiei”.
Îngrijorarea este mare. Serviciile de informaţii americane au avertizat luni că „dinamica se schimbă din ce în ce mai mult în favoarea Moscovei” în războiul împotriva Ucrainei.”Ucraina nu este lipsită de curaj şi tenacitate, este lipsită de muniţie. Şi începe să ne lipsească timpul pentru a-i ajuta”, a avertizat directorul CIA Bill Burns.
„Sper că vocea Poloniei va schimba atitudinea” preşedintelui republican al Camerei, Mike Johnson, a declarat marţi premierul Donald Tusk.” El trebuie să ştie că viitorul a milioane de persoane şi că mii de vieţi în Ucraina depind de decizia sa”.
Preşedintele Duda s-a întâlnit marţi cu Mike Johnson şi cu liderul minorităţii democrate din Camera Reprezentanţilor Hakeem Jeffries.
În mijlocul unui an electoral în Statele Unite, problema s-a transformat într-un conflict între Joe Biden şi predecesorul său. Fostul preşedinte Donald Trump se opune validării de noi fonduri pentru Kiev, afirmând că SUA ar trebui să „înceteze să mai dea bani fără a spera să fie rambursaţi”. El susţine că, dacă va fi reales în noiembrie, va rezolva războiul dintre Rusia şi Ucraina „în 24 de ore”, fără a explica însă cum va proceda pentru a obţine acest rezultat.