Connect with us

Dan Tănasă: PSD a făcut praf ANCOM. Criză de funcționalitate fără precedent în sectorul comunicațiilor

Vicepreședintele AUR, Dan Tănasă, a făcut o interpelare la instituția condusă de Valeriu Zgonea în care a enumerat câteva din problemele existente la autoritatea care controlează sectorul comunicațiilor.

Conform informațiilor primite, ANCOM se confruntă cu o criză de funcționalitate fără precedent, generată de decizia de reorganizare luată la finalul anului precedent, se arată în interpelarea făcută de Dan Tănasă către autoritatea condusă de Valeriu Zgonea.

„Această situație afectează grav activitatea operațională în teritoriu a Autorității și ridică preocupări serioase cu privire la capacitatea acesteia de a-și îndeplini atribuțiile în mod eficient. Principalele aspecte semnalate includ perturbări în funcționarea tuturor structurilor din sediul central al ANCOM, afectând activitatea de teren prin lipsa Inspecției Tehnice Periodice pentru autospecialele de monitorizare a spectrului. De asemenea, nu au fost reînnoite contractele de service pentru numeroasele autospeciale și autoturisme folosite în activitățile de teren, iar facturile pentru servicii rămân neachitate, acumulând penalități. Trebuie subliniat faptul că așa zisa reorganizare a presupus desființarea a peste 40 de posturi de conducere deținute exclusiv de ingineri cu mare experiență, care activau în județele țării și asigurau funcționalitatea structurilor ANCOM în toate localitățile României, acolo unde era nevoie de intervenția specialiștilor autorității. De asemenea, au fost comasate zeci de persoane în subordinea unui singur om, ceea ce face imposibilă coordonarea eficient”, se spune în interpelare.

În replică, Valeriu Zgonea spune că toate autovehiculele din parcul auto al ANCOM au Inspecția Tehnică Periodică efectuată, inclusiv autospecialele. De asemenea, Autoritatea are încheiate contracte de service auto, în vigoare, pentru autovehiculele utilizate în activitățile din teren.

”În ceea ce ține de întârzierea plății facturilor vă informăm că aplicarea prevederilor Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung nu a afectat în niciun fel plata cheltuielilor ANCOM”, susține Zgonea.

Situațiile excepționale, potrivit cărora conducătorii autorităților și instituțiilor publice au obligația de a dispune măsurile necesare astfel încât plățile lunare efectuate în perioada noiembrie-decembrie 2023 să fie cel mult la nivelul mediei plăților efectuate în perioada ianuarie-septembrie 2023 pentru fiecare titlu de cheltuieli bugetare, coroborat cu desemnarea ANCOM ca instituție publică, sunt consecința aplicării art.ll alin (2) din OUG nr. 90/2023, potrivit căruia conducătorii autorităților și instituțiilor publice au obligația de a dispune măsurile necesare astfel încât plățile lunare efectuate în perioada noiembrie-decembrie 2023 să fie cel mult la nivelul mediei plăților efectuate în perioada ianuarie-septembrie 2023 pentru fiecare titlu de cheltuieli bugetare, coroborat cu desemnarea ANCOM ca instituție publică pilot pentru aplicarea, începând cu 01.01.2024, a Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor bugetare, conform Ordinului MF nr. 5397/2023. Toate obligațiile de plată care au făcut obiectul acestor situații excepționale sunt achitate cu prioritate de către ANCOM începând cu luna ianuarie a acestui an, astfel încât penalitățile datorate sunt minime, mai spune Zgonea.

Cât privește noua structură organizatorică adoptată, aceasta respectă prevederile art. XLVII alin. (4) și (5) din Legea nr. 296/2023, iar până în acest moment nu s-au înregistrat evenimente care să afecteze buna desfășurare a activității Autorității, susține șeful ANCOM.

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este instituţia care promovează interesele utilizatorilor de servicii prin promovarea concurentei și inovației pe piețele comunicatiilor electronice și serviciilor poștale, administrarea pro-competitiva a resurselor limitate (spectru radio, resurse de numerotație și resurse tehnice asociate), încurajarea investitiilor eficiente în rețele și infrastructuri și promovarea conectivitații ultra-rapide.

Facebook