Connect with us

Mihail Neamţu: Nu m-aş mira să o vedem pe Maia Sandu candidat comun al PSD-PNL la prezidenţiale

„Alegerile prezidențiale se organizează înaintea alegerilor parlamentare, grăbind astfel evacuarea lui Klaus Iohannis din Palatul Cotroceni către o vilă somptuoasă. În același timp, orice posibilă victorie a lui Donald Trump în Statele Unite (noiembrie 2024) va sosi prea târziu pentru a influența jocul politic de la București. Iată de ce înclin să cred că nu e deloc întâmplătoare promovarea masivă a imaginii doamnei Maia Sandu pe toate canalele media, la Davos și-n presa internațională”, scrie, pe Facebook, Mihail Neamţu.

„Portretul liderului de la Chișinău pare construit într-un contrast deliberat cu opulența bolnăvicioasă, cu iz faraonic, a fostului primar din Sibiu. Nu m-aș mira deloc s-o vedem pe moldoveanca pro-europeană (dar mai puțin unionistă) Maia Sandu lansată într-o postură inedită de candidat comun al tandemului PSD-PNL chiar la alegerile prezidențiale, susținută și de electoratul USR (vezi și premiul lui Dominic Fritz de la Timișoara).

Și pentru că George Simion n-are dreptul să călătorească-n Republica Moldova, un candidat AUR defazat, izolat și demonizat va avea mari dificultăți să intre-n turul doi pentru Cotroceni. Votul naționaliștilor s-ar putea sparge strategic și prin candidatura din off-side a celebrului actor Florin Călinescu (în oglindă, poate, cu Dan Puric). Compromiterea mesajului suveranist se face deja sub ochii noștri, prin alimentarea scandalului Șoșoacă & co. Toți creștinii decenți și toți conservatorii moderați vor fi invitați să stea acasă.

La final, lumea bună va respira ușurată. Intelectualii și societatea civilă va saluta victoria democrației împotriva extremei drepte.

Maia Sandu va primi felicitări și telegrame de încurajare de la Joe Biden, Kamala Harris, Alex Soros, dar și Macron sau Ursula von der Leyen. Chiar dacă nu este mamă ori soție, doamna Maia Sandu ar putea fi prima femeie-președinte din istoria României, deschizând posibilitatea extinderii NATO prin unirea țării noastre cu Republica Moldova.

Nu vi se pare un scenariu plauzibil?”, spune Neamţu.

Facebook