Cum fură PNL la Constanța: Chițac a spart peste 9,2 milioane de euro pe iluminatul stradal și festiv
Cinci contracte care vizează reparații și menținerea în funcțiune a sistemelor de iluminat stradal, pietonal și rutier, și alte cinci contracte care vizează montarea de beculețe de sărbători au fost adjudecate, anual, începând cu 2018, de către celebra companie Luxten Lighting SA, în Municipiul Constanța.
Anul acesta, Primăria condusă de Vergil Chițac mai repară odată elementele de iluminat public, printr-un contract de 7 milioane de lei. În total, valoarea acestor afaceri se ridică la peste 44,3 milioane de lei, majoritatea adjudecate de Luxen prin procedură simplificată de selecție de oferte. În ultimul proiect de achiziții, municipalitatea vorbește despre refacerea stâlpilor, a lămpilor și a corpurilor de iluminat care au fost vandalizate sau accidentate. Ar fi vorba despre 4.695 de lămpi, 545 de corpuri de iluminat și 429 de stâlpi.
Încă din data de 13 octombrie a anului trecut, Primăria Municipiului Constanța, condusă de celebrul edil liberal și contraamiral Vergil Chițac, a inițiat o nouă afacere, vizând sistemul de iluminat public din oraș. Mai exact, municipalitatea a publicat pe SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice) un anunț de participare în vederea contractării unor „lucrări de reparații pentru menținerea, inclusiv întreținerea, sistemului de iluminat public din Municipiul Constanța, precum și a locurilor de consum care alimentează consumatorii aparținând inventarului bunurilor din domeniul public și privat al Municipiului Constanța, racordarea la curent electric a evenimentelor finanțate de Municipiul Constanța și întreținerea postului de transformare 20/ 0,4 Kv, proprietate a Municipiului Constanța”.
Sub această denumire pompoasă, în fapt, Primăria Municipiului Constanța vizează elementele componente ale sistemului de iluminat public actual ce aparțin iluminatului stradal rutier și iluminatului stradal pietonal, „care necesită lucrări de reparații, datorită uzurii, vandalismului și accidentelor”.
Nicio licitație deschisă
Bugetul inițial alocat acestei investiții, așa cum rezultă din documentația primăriei, se ridica, estimativ, la nu mai puțin de 6.247.766,91 de lei fără TVA, respectiv la 7.434.842,6 lei cu TVA inclusă, iar, pentru atribuirea contractului, instituția condusă de liberalul Vergil Chițac nu a organizat o licitație deschisă, cu toate că suma pe care dorea să o investească este una impresionantă, ci o procedură simplificată de selecție de oferte. La această procedură, au fost primite trei oferte, însă dintre care două au fost descalificate, pe motiv că una era neconformă, iar cealaltă era inacceptabilă.
În aceste condiții, la data de 2 februarie 2024, municipalitatea a încheiat contractul nr. 2284/2024, în valoare finală negociată de 5.886.766, 36 de lei fără TVA, respectiv de 7.005.252 de lei cu TVA inclusă, ceea ce înseamnă nu mai puțin de 1.430.000 de euro. Compania care și-a adjudecat acest contract este la fel de celebra SC Luxten Lighting Company SA.
Se invocă vandalizarea și accidentarea elementelor
Studiind caietul de sarcini care a stat la baza încheierii acestui contract de lucrări, prin procedura de selecție la care am făcut referire mai sus, am aflat că Primăria Municipiului Constanța susține că „iluminatul reprezintă unul dintre criteriile de calitate ale civilizației, pentru crearea unor condiții mai bune pentru desfășurarea activității populației, pentru reducerea accidentelor rutiere și pentru reducerea numărului de agresiuni împotriva persoanelor”. De asemenea, se mai precizează în acest document că „ținând cont de sesizările primite de la cetățenii Municipiului Constanța (în legătură cu stâlpi avariați, cu lămpile arse și cu corpurile defecte), se impune achiziția de lucrări de reparații și mentenanță”.
În același caiet de sarcini se mai afirmă că, în prezent, elementele component ale sistemului de iluminat public actual ce aparțin iluminatului stradal rutier și iluminatului stradal pietonal necesită lucrări de reparații „datorită uzurii, vandalismului și accidentelor. Concret, se solicită înlocuirea lămpilor de iluminat, a corpurilor, a proiectoarelor, a balastrului, a conductorilor, a duliilor, a stâlpilor, a cablurilor subterane și aeriene, a cutiilor de distribuție, precum și instalarea de cleme și a ceasurilor programatoare cu releu. În document se vorbește despre 4.645 de lămpi, despre 545 de corpuri, despre 110 proiectoare și a 429 de stâlpi.
Abonament anual la aceste contracte
Problema este că, anual, cel puțin din 2018 încoace, Primăria Municipiului Constanța a contractat cu o singură excepție, în 2020, același tip de lucrări, invocând, de fiecare dată, aceleași justificări. „Jurnalul” a centralizat cel puțin cinci astfel de contracte, toate adjudecate de SC Luxten Lighting Company SA, fără licitație, prin procedură simplificată de selecție de oferte, a căror valoare totală se ridică la 22.312,144,4 lei cu tot cu TVA, adică la 4.684.363,4 euro.
Astfel, în 16 februarie 2023, Primăria Constanța a încheiat cu cei de la Luxten un contract în valoare de 7.586.719,6 lei cu TVA sub același pretext și având exact același obiect. Anterior, în 4 ianuarie 2022, între cele două entități a fost parafat un contract identic, în valoare de 5.305.915,9 lei fără TVA.
De asemenea, la data de 16 februarie 2021, Luxten Lighting Company SA a primit de la Primăria Municipiului Constanța un contract identic, în valoare de 3.366.321,1 lei cu TVA. În 12 decembrie 2019, a fost, de asemenea, parafat un alt contract, cu același obiect, Luxten primind, atunci, 3.436.947,1 ei cu TVA. Nu în ultimul rând, trebuie menționat un contract încheiat de Primăria Constanța cu Luxten Lighting Company SA, la data ee 14 decembrie 2018, în valoare de 2.616.240,7 lei cu TVA.
Iluminatul de sărbători, încă 22 de milioane de lei
SC Luxten Lighting Company SA este controlată de Claudiu Nicolae Rădulescu, Ionel Pepenică și Olimpia Moica și a devenit celebră încă din timpul mandatelor lui Traian Băsescu de primar general al Capitalei, fiind, totodată, și unul dintre angajatorii Elenei Băsescu, poreclită EBA.
Relația Primăriei Municipiului Constanța cu această companie nu se rezumă, însă, doar ca aceste cinci contracte care vizează iluminatul public pe care îl mentenează anual, ci și la iluminatul festiv.
„Jurnalul” a centralizat, din acest punct de vedere, alte cinci contracte, în valoare totală de 21.997,228,8 lei cu TVA inclusă (4.582.756 de euro).
Adunând contractele care vizează reparațiile la sistemul public de iluminat din Constanța și cele care au vizat iluminatul festiv, ajungem la o cheltuială pe care Primăria Municipiului Constanța a făcut-o, iar Luxten Lighting Company SA a încasat-o de 44.309.373,2 lei cu TVA (9.231.119,4 euro).