Connect with us

Sorin Lavric (AUR): Persecuția a atins un asemenea grad, încât a mai vorbi de libertate de expresie în Germania este semn de naivitate

Autoritățile germane s-au unit împotriva unui partid a cărui singură vină e că-i apără pe nemți de invazia pe care a gândit-o Bruxelles-ul, spune senatorul Sorin Lavric (AUR), comentând situația în care se află partidul AfD din Garmania.

Într-un comunicat remis pe adresa redacției, senatorul Sorin Lavric avertizează că, deși imigrația nu a atins încă „cifre epidemice” în țara noastră, totuși „nu trebuie să ne culcăm pe o ureche”, fiindcă și România poate să ajungă într-o situație similară cu cea din Germania.

„Să fii astăzi membru AfD (Alternativa pentru Germania) aduce a golgotă în stil modern. E îndeajuns să spun că partidul nu are sediu oficial, din simplul fapt că, dacă și-ar afișa însemnele, incinta ar fi supusă actelor de vandalism. Pe deasupra, când organizează mitinguri, anunțurile sunt făcute discret, numai în cercuri de apropiați, pentru a preîntâmpina ciocnirile cu prozeliții Stângii. Cu alte cuvinte, persecuția a atins un asemenea grad, încât a mai vorbi de libertate de expresie în Germania este semn de naivitate.

Nemții sunt sufocați de o teroare fățișă, pe care agențiile de presă o desfășoară sub sloganul „Pământul tuturor – diversitatea ne face mai puternici”. Ce parodie tristă de minciună sfruntată! Tradus fără ocolișuri, sloganul spune: „Nemților, țara nu mai este a voastră, ci a tuturor rătăciților, fiind cotropită de hoarde care vă vor înlocui treptat.” Tot ce înseamnă cutie de rezonanță publică (presă, panouri stradale, fluturași) a ajuns să fie o feroce propagandă menită a-i intimida până la tăcere pe membrii AfD.

Teroarea a atins un prag frizând cruzimea. În august 2023, Beatrix von Storch, vicelideră AfD, a fost mânjită cu fecale în plină stradă. În octombrie 2023, liderul AfD din Augsburg a fost bătut până la desfigurare de doi imigranți. Tot în octombrie același an, liderul AFD din Bavaria, Tino Chrupalla, a fost înjunghiat la Ingolstadt, ajungând la terapie intensivă”, spune Sorin Lavric.

Potrivit acestuia, „pe făptuitorii atentatelor justiția germană fie îi scoate basma curată, fie le dă o amendă infimă”.

„E ca și cum autoritățile oficiale se dedau unui complot de proporții naționale împotriva unui partid a cărui singură vină e că-i apără pe nemți de invazia pe care a gândit-o Bruxelles-ul. Chiar dacă în România plaga imigrației nu a atins încă cifre epidemice, nu trebuie să ne culcăm pe o ureche. E doar o chestiune de timp până când partidul AUR va avea parte de același „tratament” de care se „bucură” AfD. Încă nu suntem bătuți pe stradă, dar în schimb suntem acoperiți de toate zoaiele gazetărești. Și e doar început de an electoral. Nu-i nimic, succesul ne va fi direct proporțional cu linșajul la care vom fi supuși”, subliniază senatorul Sorin Lavric (AUR).

 

Facebook