Șeful diplomației UE: Statele membre pot cumpăra muniție pentru Ucraina din afara Uniunii, iar sumele vor fi rambursate. Nicio restricție!
Statele membre ale UE pot comanda muniție de artilerie din afara Uniunii, ca parte a unui plan pentru a furniza Ucrainei armele necesare, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, șeful diplomației europene, Josep Borrell.
Josep Borrell a declarat că miniștrii de externe ai UE s-au concentrat asupra modului în care se poate crește furnizarea de muniție pentru artilerie către Ucraina, notează Calea Europeană.
El a reamintit că, începând de anul trecut, UE a pus în aplicare un mecanism în cadrul căruia au fost elaborate 60 de contracte-cadru pentru a plasa comenzi pentru muniții de artilerie către industrie, iar aceste contracte sunt, de asemenea, finanțate în cadrul Instrumentului European pentru Pace.
„Dacă statele membre au o modalitate de a obține muniție de pe piața internațională, dacă cineva poate livra această muniție mai repede, mai ieftin și mai ușor, nu există restricții. Nu am spus niciodată că această [comandă de muniție – n.r.] va fi doar pentru industria europeană. Evident, îi vom acorda prioritate. Dar dacă cineva are o ofertă mai bună, vă rugăm să o folosiți”, a explicat Josep Borrell
Șeful diplomației europene a subliniat că industria așteaptă comenzi.
„Așa că nu-mi spuneți că industria europeană nu are capacitatea necesară. Ba da, o are. Cel puțin așa ni se spune. Ceea ce așteaptă sunt comenzi concrete, unele au fost aprobate, altele nu au fost încă aprobate. Unele țări fac un efort mai mare decât altele, dar nu depinde de mine acum să spun cine și cum o fac”, a spus șeful diplomației UE.