Ambasadoarea SUA se implică în politica internă din România. Atac voalat la AUR
Kathleen Kavalec, ambasadoarea României în Statele Unite, avertizează asupra pericolului curentelor extremiste în contextul anului electoral 2024, fără a nominaliza vreun partid, fiind întrebată de modul cum vede ascensiunea AUR.
Chestionată pe tema faptului că AUR, un partid suveranist care apare des ca al doilea în preferințele electoratului, reprezentanta SUA a precizat:
„Fără a nominaliza un partid anume, aș spune că noi credem că orice tip de extremism, de discurs al urii, orice tip de politică de dezbinare nu își are locul într-o democrație. Mai mult, apelurile la extinderea teritoriului sau la preluarea unor părți din alte țări sunt absolut inacceptabile”, a subliniat Kathleen Kavalec, într-un interviu pentru HotNews.ro.
„Putem vedea cu toții ce s-a întâmplat alături, în Ucraina, când Rusia a invadat o altă țară suverană, i-a încălcat integritatea teritorială. Deci oricare dintre aceste tipuri de apeluri în contextul acestui război sunt absolut inacceptabile și nu își au locul în nicio democrație”, a completat ambasadoarea SUA la București.
„Așadar, sper, din nou, revenind la modul în care se desfășoară alegerile și la care alegătorii să fie educați și să aibă la dispoziție toate informațiile, să fie dezvăluite dezinformările, să se condamne extremismul, să se împotrivească acestui tip de discurs, pentru că nu face decât să servească intereselor unor țări precum Rusia să creeze acest tip de divizare și conflict în cadrul unei societăți. Așadar cred că toți ar trebui să luptăm împotriva acestui tip de politică”, a conchis Kathleen Kavalec, pe tema alegerilor din România în anul electoral 2024.