10 februarie: Ziua în care s-au născut marii duhovnici Iustin Pârvu și Ioanichie Bălan
Sâmbătă, 10 februarie, de sărbătoarea Sfântului Haralambie, se împlinesc 105 ani de la nașterea Arhimandritului Iustin Pârvu și 94 de ani de la nașterea Arhimandritului Ioanichie Bălan, doi dintre marii duhovnici ai Ortodoxiei românești, notează Basilica.ro
Părintele Iustin Pârvu s-a născut în data de 10 februarie 1919 în satul Poiana Largului din județul Neamț. La vârsta de 17 ani, în anul 1936, devine frate în Mănăstirea Durău, fiind tuns în monahism în anul 1940.
A fost hirotonit preot în anul 1941. După ce a participat pe frontul celui de Al Doilea Război Mondial, a fost întemnițat din motive politice în perioada 1948-1964.
După detenție se retrage la Mănăstirea Secu până în anul 1975, când pleacă la Mănăstirea Bistrița din județul Neamț.
În toamna anului 1991 a pus piatra de temelie a Mănăstirii Petru Vodă, pe care a condus-o ca stareț până la trecerea sa la Domnul, în seara zilei de 16 iunie 2013, la vârsta de 94 de ani.
Este înmormântat în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă.
Părintele Ioanichie Bălan s-a născut în data de 10 februarie 1930, în localitatea Stănița, din județul Neamț, primind numele de Ioan.
A fost tuns în monahism, la Mănăstirea Sihăstria, la vârsta de 23 de ani, în data de 14 aprilie 1953 și hirotonit diacon o zi mai târziu. Din cauza regimului politic, între anii 1971-1990 se mută în obștea Mănăstirii Bistrița, din județul Neamț, unde se afla și Arhimandritul Iustin Pârvu.
În perioada 1971-1975 urmează cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din București, pe care le încheie cu lucrarea „Chipuri de călugări îmbunătățiți din mănăstirile nemțene”.
În ziua de 2 februarie 1979, ierodiaconul Ioanichie Bălan este hirotonit preot de Patriarhul Teoctist. Mai apoi, în anul 1984, el va fi numit protosinghel, iar în anul 1992, arhimandrit. Abia în anul 1990 va reveni la Mănăstirea Sihăstria, unde îşi va continua activitatea misionară şi publicistică.
A fost, totodată, și un istoric recunoscut al vieții monahale, impunându-se în cultura românească prin cărțile sale „Patericul Românesc”, „Vetre de sihăstrie românească”, „Viața Părintelui Cleopa”, „Părintele Paisie Duhovnicul”.
A trecut la cele veșnice în data de 22 noiembrie 2007 la vârsta de 77 de ani, fiind înmormântat la Mănăstirea Sihăstria.