Odiosul Bolojan nu va crește pensiile nici în 2026
O lege din 2023 prevede că pensiile ar trebui să crească an de an, în funcție de rata inflației și de cuantumul salariului mediu brut pe economie.
Pensiile au fost înghețate în 2025 și vor fi înghețate și în 2026. După marea recalculare din 2024, pensionarii nu au mai primit niciun ban în plus, în ciuda unei legi adoptate în 2023 care prevede indexarea anuală. Dimpotrivă, cei cu pensii peste 3.000 de lei dau la stat, începând cu 2025, 10% pentru asigurarea la sănătate. Când ar putea crește pensiile totuși?
Astfel, legea 360, adoptată în noiembrie 2023, prevede că, în fiecare an, valoarea punctului de referință se majorează în ianuarie. Creșterea e determinată de rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a salariului mediu brut.
Ce spune legea din 2023 care crește pensiile an de anArticolul 84
(1) Valoarea punctului de referință prevăzută la art. 83 alin. (1) reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie la data intrării în vigoare a prezentei legi și nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzute de legislația anterioară, respectiv nivelul 25.
(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de referință este de 81 de lei.
(3) Începând cu anul următor intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de referință se majorează anual, la începutul fiecărui an, în luna ianuarie, cu rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuți în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicați de Institutul Național de Statistică.
(4) În situația în care unul dintre indicatorii prevăzuți la alin. (3) are valoare negativă, la stabilirea valorii punctului de referință se utilizează indicatorul cu valoare pozitivă.
(5) În situația în care indicatorii prevăzuți la alin. (3) au valori negative se păstrează ultima valoare a punctului de referință.
Potrivit aceleiași legi, în 2024, punctul de pensie a crescut de la 1.785 de lei la 2.032 de lei.
(6) În anul 2024, valoarea punctului de pensie prevăzută pentru anul 2023, respectiv de 1.785 de lei, se majorează cu 13,8% și este de 2.032 de lei.
Și aici s-a oprit totul.
Veniturile vârstnicilor, înghețate din decembrie 2024
Legea din 2023 privind indexarea pensiilor a fost amânată prin ordonanțe succesive. Astfel, Guvernul Ciolacu a dat celebra ordonanță anuală trenuleț pe 30 decembrie 2024. Actul normativ prevedea că legea care creștea pensiile anual se va aplica abia din 2026.
Potrivit alin. (2) al art. XVII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 156 din 30 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1334 din 31 decembrie 2024, prevederile art. 84 alin. (3)-(5), alin. (7) și (8) din Legea nr. 360/2023 se aplică începând cu anul 2026.
În iulie 2025, în plin efort al Guvernului Bolojan de a salva deficitul, una dintre primele măsuri a fost să amâne iar aplicarea legii. Nu va fi 2026, ci abia 2027 anul în care pensiile ar putea crește. Ordonanța specifica faptul că punctul de referință se menține la valoarea de 81 de lei și în 2026. Principiul a fost din nou menționat în ordonanța trenuleț de la finalul anului 2025.
Potrivit alin. (2) al art. XXXI din LEGEA nr. 141 din 25 iulie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 25 iulie 2025, prevederile art. 84 alin. (3)-(5), (7) și (8) din Legea nr. 360/2023 se aplică începând cu anul 2027.
Înghețarea pensiilor este cu atât mai apăsătoare pentru unii, cu cât a fost introdus și CASS-ul pentru pensiile care depășesc 3.000 de lei. În plus, inflația estimată de BNR pentru decembrie 2025 este de 9,6%. Dar de ce s-a ajuns aici?
Heirup în 2024, consecințe ani la rând
Amânarea adoptată de Guvernul Ciolacu pentru 2025 era justificată. Pensiile tocmai fuseseră majorate prin recalcularea din septembrie 2024. Măsura a implicat eforturi bugetare enorme, care au și dus deficitul în aer. Acesta a ajuns la 9,3% în 2024.
Potrivit Agerpres, peste 3,8 milioane de pensii (82,56%) au fost majorate în 2024, în urma procesului de recalculare. A fost cea mai amplă reformă a sistemului public de pensii. Creşterea medie pentru pensionarii care au beneficiat de majorări a fost de 622 de lei. În ianuarie 2024, pensiile fuseseră și indexate cu 13,8%, rata inflaţiei pe anul 2022.
Astfel, costul cu pensiile a crescut considerabil. În noiembrie 2023, statul plătea 9,2 miliarde de lei pentru pensii. În noiembrie 2024, costul a crescut la 12,7 miliarde de lei, cu 28% așadar.
În noiembrie 2025, a ajuns la 12,9 miliarde de lei, pe lună. Efortul bugetar pentru plata pensiilor majorate de două ori în 2024 a depășit 2% din Produsul Intern Brut. În total, pensiile reprezintă circa 8% din PIB, în 2025.
Și amânarea Guvernului Bolojan e justificată tot de efortul bugetar pe care România nu îl poate susține. Povara pe deficit ar fi greu de dus, dacă pensiile ar fi majorate potrivit legii din 2023. În 2025, deficitul nu ar trebui să depășească 8,4%. Iar în 2025, guvernanții ar trebui să se încadreze într-un deficit de 6, cel mult 6,5%.