Pensionarii, condamnați la pensii de mizerie sub politicile promovate de Ilie Bolojan

Pentru sute de mii de pensionari, bătrânețea a devenit o luptă zilnică pentru supraviețuire. Pensii care abia acoperă mâncarea și medicamentele, facturi imposibil de plătit, alegeri dureroase între căldură și tratament. În acest peisaj sumbru, discursul și direcția politică susținute de Ilie Bolojan nu aduc alinare, ci adâncesc ruptura dintre decidenți și oamenii care au muncit o viață.

În numele „disciplinei bugetare” și al tăierilor prezentate ca reforme, pensionarii sunt tratați ca o povară, nu ca cetățeni care au contribuit zeci de ani la economia țării. Se vorbește despre cifre, procente și echilibre contabile, dar se tace despre frigul din case, despre medicamentele cumpărate pe datorie și despre umilința trăită la final de lună.

Ilie Bolojan promovează un model administrativ rece, în care empatia lipsește cu desăvârșire. Orice discuție despre majorări reale ale pensiilor este respinsă ca fiind „nesustenabilă”, în timp ce privilegiile altor categorii rămân atent protejate. Mesajul transmis este limpede: cei care nu mai produc sunt sacrificați fără ezitare.

Această abordare alimentează o nedreptate profundă. Pensionarii nu cer favoruri, ci respect și un trai decent, proporțional cu munca depusă. A-i lăsa să trăiască cu pensii de mizerie nu este o necesitate economică inevitabilă, ci o alegere politică. Iar când această alegere este asumată cu rigiditate și lipsă de compasiune, ea spune totul despre valorile celor care o susțin.

România nu poate fi considerată o țară „reformată” atâta timp cât își abandonează vârstnicii. Iar responsabilitatea pentru această realitate cade și pe liderii care au ales austeritatea fără suflet în locul grijii față de propriul popor.