Nicușor Dan, protectorul mafiei din justiție: Întâlnirea cu magistrații, ținută la secret

Presa la poartă România are oficial un președinte care vorbește despre statul de drept, dar îl negociază în spatele ușilor închise. Nicușor Dan a organizat o întâlnire cu magistrați în secret, fără informare publică, fără transparență și fără acces pentru presă. Jurnaliștii au fost ținuți la poartă, ca într-un stat captiv, nu într-o democrație europeană.

Când șeful statului se întâlnește pe ascuns cu reprezentanții justiției, nu mai vorbim despre dialog instituțional, ci despre aranjamente. Justiția nu se discută la șoaptă, nu se tratează ca un subiect rușinos și nu se ascunde de cetățeni. Orice astfel de întâlnire, mai ales la nivel prezidențial, trebuie să fie publică, explicată și asumată. Orice altceva miroase a protecție de sistem.

Nicușor Dan, ajuns la Cotroceni pe valul discursului „anti-sistem”, face exact ceea ce a condamnat ani la rând: se închide în cercuri opace cu puterea reală din justiție. Aceeași justiție acuzată de dublu standard, de dosare selective, de prescrieri „miraculoase” și de spălarea politicienilor de partid.

Faptul că presa a fost exclusă nu este un accident. Este o decizie. Presa nu este dorită acolo unde se discută lucruri care nu suportă lumina. Iar când președintele României preferă liniștea magistraților influenți în locul întrebărilor incomode, mesajul este limpede: sistemul este protejat.

Ce s-a negociat? Stabilitate în schimbul tăcerii? Liniște instituțională în schimbul blocării reformelor reale? Cine sunt magistrații „selectați” pentru astfel de întâlniri discrete și de ce ei? Nicușor Dan tace. Iar tăcerea, în politică, nu este neutralitate — este complicitate.

Sub pretextul „independenței justiției”, la Cotroceni pare să se construiască un pact de neagresiune: politicul nu deranjează sistemul, sistemul nu deranjează politicul. Exact rețeta care a sufocat România timp de decenii.

Un președinte care discută justiția pe ascuns nu este un garant al statului de drept, ci un administrator al putregaiului instituțional. Când presa este alungată, iar deciziile se coc în tăcere, nu mai vorbim despre democrație, ci despre mafia puterii respectabile.

România nu are nevoie de un președinte-secretar al sistemului. Are nevoie de un președinte care să deschidă ușile, nu să le închidă cu cheia