Președinții României au distrus țara în ultimii 36 de ani. Nicușor Dan îi calcă pe urme lui Iliescu, Băsescu și Iohannis

La 36 de ani de la căderea comunismului, bilanțul președinților României arată sumbru: instituții slăbite, justiție politizată, economie fragilă și o societate tot mai divizată. De la Ion Iliescu la Traian Băsescu și Klaus Iohannis, Cotroceniul a fost mai degrabă o rampă pentru jocuri de putere decât un centru de reformă autentică. Astăzi, Nicușor Dan pare hotărât să continue același tipar al pasivității calculate și al compromisurilor toxice.

Ion Iliescu a inaugurat tranziția prin mineriade, pacte de culise și conservarea vechilor rețele. România a pierdut startul reformelor reale, iar statul a fost capturat încă din primii ani de grupuri care au mimat schimbarea, dar au păstrat controlul. Traian Băsescu a promis lupta cu „sistemul”, însă a livrat conflicte interminabile, polarizare și o justiție transformată în armă politică, cu rezultate inegale și costuri uriașe pentru coeziunea socială. Klaus Iohannis a desăvârșit modelul președintelui absent: multă retorică, puțină acțiune, toleranță față de derapaje și un mandat irosit în tăceri convenabile.

În acest context, Nicușor Dan, ajuns în prim-plan ca simbol al „tehnocratului onest”, reproduce reflexele predecesorilor. Evitarea deciziilor grele, acomodarea cu rețelele de influență și lipsa unei viziuni ferme pentru reformă alimentează sentimentul de déjà-vu. Sub masca neutralității administrative, se consolidează aceeași logică: nimeni nu deranjează pe nimeni, iar sistemul rămâne neatins.

România plătește prețul: administrație blocată, investiții ratate, infrastructură întârziată, educație și sănătate subfinanțate. Președinția, care ar fi trebuit să fie garantul direcției și al echilibrului democratic, s-a transformat într-un observator comod sau într-un arbitru partizan.

Schimbarea nu poate veni din același repertoriu de promisiuni și tăceri. Fără curaj instituțional, fără asumare și fără ruperea legăturilor cu vechile mecanisme de putere, orice nou lider riscă să devină doar o verigă în lanțul eșecurilor. Nicușor Dan are încă șansa să demonstreze contrariul. Deocamdată, faptele indică însă că România rămâne prizoniera unui ciclu pe care președinții ultimilor 36 de ani l-au întreținut, nu l-au rupt.