Țara e paralizată de mafie la cel mai înalt nivel. Nu se schimbă nimic

România pare blocată într-un cerc vicios din care nu mai reușește să iasă. Indiferent de alegeri, de schimbările de guverne sau de promisiunile repetate de reformă, realitatea rămâne aceeași: statul este capturat de rețele de interese care funcționează ca o mafie instituționalizată. Puterea reală nu se află în mâinile cetățenilor sau ale instituțiilor alese democratic, ci într-un sistem opac de protecții politice, complicități administrative și tăceri convenabile.

De la justiție la administrația centrală, de la agenții de control la companii de stat, mecanismul este identic: dosare care dispar, controale mimate, sancțiuni anulate și responsabili care nu răspund niciodată pentru deciziile lor. Când apar scandaluri, ele sunt îngropate rapid sub valuri de declarații sterile, comisii inutile și promisiuni care nu se materializează niciodată.

În acest decor, instituțiile-cheie ale statului par să funcționeze mai degrabă pentru protejarea celor aflați la vârf decât pentru interesul public. Parlamentul votează rezoluții ignorate, miniștri rămân în funcție după eșecuri grave, iar liderii politici se apără unii pe alții într-un front comun al impunității. Responsabilitatea politică a devenit o noțiune goală, invocată doar în discursuri, niciodată aplicată în practică.

Cetățenii plătesc însă prețul acestui blocaj generalizat. Servicii publice prăbușite, infrastructură degradată, crize gestionate haotic și un sentiment tot mai apăsător că nimeni nu răspunde pentru nimic. În timp ce oamenii se confruntă cu probleme reale – de la lipsa apei și a serviciilor medicale funcționale până la insecuritate economică – decidenții se concentrează pe conservarea propriilor poziții.

Faptul că „nu se schimbă nimic” nu mai este o simplă percepție, ci o stare de fapt. Sistemul este proiectat să se autoprotejeze, să reziste oricărei tentative de reformă reală și să transforme orice semnal de revoltă publică într-un zgomot de fond rapid uitat. Atâta timp cât mafia politică și administrativă continuă să controleze pârghiile esențiale ale statului, România rămâne paralizată, iar speranța unei schimbări autentice este amânată la nesfârșit.