Bolojan a pus biruri doar oamenilor săraci. Oamenii sistemului, de neatins

Politica fiscală promovată sub conducerea lui Ilie Bolojan confirmă o realitate tot mai evidentă: povara este aruncată exclusiv pe umerii celor vulnerabili, în timp ce rețelele de putere rămân protejate. În numele „disciplinei bugetare” și al „responsabilității”, guvernarea a ales soluția cea mai comodă și mai nedreaptă, taxe, tăieri și constrângeri pentru cei care oricum abia supraviețuiesc.

Creșterile de impozite, taxele indirecte și eliminarea facilităților sociale lovesc direct în oameni cu venituri mici, pensionari, salariați plătiți la limită și mici antreprenori. Pentru aceștia, fiecare decizie fiscală se traduce în facturi mai mari, mâncare mai scumpă și un trai tot mai precar. În schimb, marile interese economice, clientelele politice și oamenii conectați la sistem par să fie complet imuni la orice reformă reală.

Nu există tăieri serioase în zona privilegiilor, nu există măsuri ferme împotriva risipei din companiile de stat, nu există voință pentru a atinge zonele unde se scurg miliarde prin contracte umflate, sinecuri și scheme de partid. Acolo, statul devine brusc timid, prudent și „responsabil”, invocând stabilitatea și riscurile politice.

Discursul despre echitate este golit de sens atunci când doar cei fără putere de negociere sunt chemați să „strângă cureaua”. Oamenii sistemului – protejați de funcții, relații și imunități informale, rămân de neatins. Ei nu plătesc criza, nu resimt austeritatea și nu sunt niciodată primii vizați de reforme.

Această politică nu este doar inechitabilă, ci periculoasă. Ea adâncește fractura socială, alimentează neîncrederea și transmite un mesaj clar: statul nu este de partea cetățenilor, ci a propriului aparat de putere. Sub masca eficienței administrative, se consolidează un model în care cei mulți plătesc, iar cei privilegiați sunt protejați.

Atâta timp cât sacrificiile sunt cerute doar de la cei săraci, iar adevăratele centre de risipă și corupție sunt lăsate intacte, orice apel la solidaritate este o farsă. România nu duce lipsă de bani, ci de curaj politic pentru a lovi acolo unde contează cu adevărat.